Unitatea 1 a centralei nucleare din Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de joi, 29 august, anunţă Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară.
”Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 29 august 2024. Unitatea 1 CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în data de 26 august 2024 din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a centralei (protecţia unui transformator de evacuare putere), fară impact asupra securităţii nucleare”, informează compania.
Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au avut impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei, fiind realizate în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodăă, mai precizează compania.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nuclearelectrica are o capitalizare de 13,42miliarde lei.
Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% din producţia totală de energie fără CO2 din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.