Randamentele titlurilor Trezoreriei americane au crescut miercuri, iar în cazul titlurilor pe termen de 10 ani au atins un nou maxim multianual, deoarece investitorii au analizat cele mai recente date economice şi au luat în considerare perspectivele pentru ratele dobânzilor Rezervei Federale, transmite CNBC.
Randamentul titlurilor de Trezorerie pe 10 ani a câştigat aproape 0,07 puncte procentuale, până la 4,911%, situându-l peste nivelul de 4,9% pentru prima dată din 2007.
Între timp, randamentul titlurilor Trezoreriei pe termen de 2 ani s-a tranzacţionat în urcare cu aproape 0,2 puncte procentuale, la 5,231%, în jurul nivelurilor văzute ultima dată în 2006.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, în mod remarcabil, randamentul titlurilor de Trezorerir pe 5 ani a crescut la 4,937%, nivelul său maxim din 2007.
Randamentele şi preţurile titlurilor Trezoreriei se mişcă în direcţii opuse.
Investitorii au considerat că datele economice proaspete reprezintă o creştere a incertitudinii privind politica monetară a Fed.
Noile proiecte de locuinţe s-au accelerat în septembrie, dar au crescut cu o rată mai mică decât erau aşteptările, potrivit datelor publicate miercuri.
Autorizaţiile de construire au scăzut în această lună, dar au pierdut mai puţin decât anticipau economiştii.
Cifrele vânzărilor cu amănuntul pentru luna septembrie, care au fost publicate marţi, au crescut cu 0,7% faţă de luna precedentă. Creşterea este mult mai mare decât cea de 0,3% anticipată de economiştii chestionaţi de Dow Jones şi indică rezistenţa consumatorilor în contextul ratelor mai mari ale dobânzilor şi a altor presiuni economice.
Datele au generat îngrijorări reînnoite cu privire la perspectivele ratelor dobânzilor, unii investitori considerându-le ca un indiciu că dobânzile pot fi majorate în continuare sau cel puţin menţinute ridicate pentru mai mult timp.
Pieţele încă iau în considerare o şansă de 90% ca ratele să rămână neschimbate atunci când Fed îşi va anunţa următoarea decizie monetară, pe 1 noiembrie, dar probabilitatea unei creşteri a dobânzii în decembrie a crescut după datele de marţi, potrivit instrumentului FedWatch al Grupului CME.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.