Radu Burnete, director executiv Confederaţia Patronală Concordia, a declarat luni în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre decizia luată de Executiv privind energia, că în clipa de faţă este un pic neclar, pentru că Oug 119 a blocat complet piaţa, iar acum toată lumea aşteaptă. Nu văd de ce am avea garanţia că preţul nu merge înapoi, în sus a mai spus el. Burnete a atras atenţia că în ultima lună şi jumătate s-au vândut cantităţi infime de energie pe piaţă şi că sunt companii mari care nu au putut să îşi cumpere energie pentru februarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pe de o parte, ce vedem acum clar rezolvă o parte din problemele pe care le vedem la furnizare, în sensul că ridică un pic presiunea financiară imensă pe furnizori, unde noi vedem un risc de colaps, mecanismul încearcă să rezolve această problemă. Pe partea de producţie, văd o reglementare foarte lungă, până în  mai 2025. Mă aşteptam pe un an de zile, şi apoi să mai vedem, mai ales când vrei investiţii noi o suprareglementare a pieţei când noi schimbăm la fiecare câteva luni de zile cadrul de reglementare nu e un semnal foarte bun”, a spus Radu Burnete. 

El a precizat că, ”pe partea consumatorilor de energie, lucrurile nu sunt foarte clare pentru că pe de o parte vedem această ordonanţă nouă, pe altă parte OUG 119 este în Parlament”. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”În clipa de faţă este un pic neclar. Oug 119 a blocat complet piaţa, acum toată lumea e cu mâinile sus,  aşteaptă să vadă cum se aşează reglementarea, pentru că nu e complet puzzle-ul, nu mi-e clar cum se va debloca piaţa. Nu văd de ce am avea garanţia că preţul nu merge înapoi, în sus, peste 1.300”, a arătat reprezentantul Concordia.

Radu Burnete a mai spus că, după 12 luni, ”suntem la a patra schemă de sprijin, pe zona asta de energie, al treilea OUG în 6 luni de zile şi dacă în unele ţări europpene aceste decizii succesive vin să rafineze şi să regleze anumite lucruri, noi de fiecare dată venim cu un set nou şi asta dă piaţa peste cap şi crează probleme şi consumatorilor de energie”.

”Da, avem probleme şi pe partea de producţie şi în special investiţii. Dacă nu creştem rapid investiţiile în producerea de energie electrică, o să avem o problemă mare în următorii ani. (..)  În rândul consumatorilor există această temere că piaţa va rămâne blocată în continuare. În ultima lună şi jumătate s-au vândut cantităţi infime de energie pe piaţă, este adevărat, sunt companii mari care nu au putut să îşi cumpere energie pentru februarie, ceea ce e nemaiauzit, să ai ditamai compania şi să nu poţi să faci lucrul acesta, şi din câte văd, situaţia nu se deblochează, avem nevoie de nişte decizii şi în Parlament”, a mai spus Burnete.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.