Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a finalizat noua schemă de ajutor de stat care va susţine, în mod real, finanţarea proiectelor de investiţii cu impact major în economie şi va avea ca efect diminuarea riscurilor de administrare ineficientă a resurselor umane şi financiare ale statului, arată un comunicat de presă al PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Una dintre modificările esenţiale este majorarea plafonului maxim al investiţiei la valoarea de 5 milioane de euro, în paralel cu introducerea unor sectoare eligibile care asigură orientarea resurselor financiare alocate schemei de ajutor de stat către domenii de activitate ce generează un efect multiplicator important în economie.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul Câciu a mai introdus o prevedere extrem de importantă şi anume ca analiza cererilor de acord pentru finanţările depuse să se realizeze într-o ordine determinată pe baza unui punctaj stabilit în funcţie de criterii care asigură atât atingerea obiectivului schemei, cât şi încadrarea în bugetul anual alocat sau în bugetul total al schemei, după caz.
 
„Fiindcă viteza de reacţie este esenţială în acest moment în care conflictul din Ucraina provoacă dificultăţi economice şi probleme majore pentru lanţurile de aprovizionare, a fost modificată şi durata sesiunilor de depunere a cererilor de acord pentru finanţare la 30 zile lucrătoare, fapt care va da posibilitatea ca un număr cât mai mare de operatori economici să pregătească şi să depună cererile de acord pentru finanţare.   În mod natural s-a modificat şi termenul maxim de analiză la 90 zile lucrătoare, atât pentru cererile de acord pentru finanţare cât şi pentru cererile de plată, având în vedere numărul mare de cereri depuse şi de capacitatea administrativă a celor două servicii care analizează cererile respective”, mai indică sursa citată.
 
Noua schemă elimină numeroasele obstacole apărute în ultimii doi ani ai guvernării de dreapta, când majoritatea cererile depuse s-au referit la proiecte de investiţii al căror rezultat sunt produse sau servicii cu o valoare adăugată mică, incapabile să genereze un efect multiplicator asupra regiunii. Din cauza lipsei de viziune şi a birocraţiei ilogice, se ajunsese ca dosarele depuse pentru proiecte de investiţii cu o valoare sub 5 milioane de euro să aibă o rată mare de respingere, de peste 70%.
 
Sursa menţionată reaminteşte că una dintre priorităţile PSD rămâne susţinerea companiilor româneşti, iar Ministerul Finanţelor a impus în Guvern aprobarea a patru programe noi de sprijin, însumând peste 7,5 miliarde de lei, măsuri complementare programului IMM Invest finanţat cu alte 10 miliarde de lei. Împreună cu programul Prima Casă, sprijinul financiar pentru companiile româneşti a ajuns la aproape 4 miliarde de euro doar în primul trimestru din 2022.
 
Aceasta valoare va creşte însă semnificativ odată cu noul pachet de măsuri economice pe care PSD l-a pregătit pentru a fi dezbătut în zilele următoare în cadrul coaliţiei şi apoi în interiorul Guvernului, conchide sursa amintită.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.