Mecanismul split TVA va deveni opţional, dar fără facilităţile acordate firmelor firmelor care optau pentru acest sistem, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Finanţelor.
Autorităţile propun această măsură după ce Comisia Europeană (CE) a transmis că mecanismul split TVA, în forma actuală, încalcă legislaţia UE. CE a avizat solicitarea României ca split TVA să rămână opţional, fără bonificaţii la impozitul pe profit.
"Ca urmare a scrisorii Comisiei Europene de punere în întârziere în cauza 2017/2180 – având ca obiect incompatibilitatea cu dreptul UE a actualului sistemul de plată defalcată a TVA, s-a decis amendarea OG 23/2017 în vederea implementării unui mecanism opţional de plată defalcată a TVA. Astfel, mecanismul plăţii defalcate a TVA va fi aplicat numai opţional de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, iar beneficiarii acestora nu vor avea obligaţia de a face plata defalcată a TVA, cu excepţia acelora care au optat la rândul lor pentru aplicarea mecanismului", potrivit Ministerului Finanţelor.
Persoanele care vor opta pentru aplicarea mecanismului plăţii defalcate a TVA nu vor mai beneficia de reducerea cu 5% a impozitului pe profit/pe veniturile microîntreprinderilor aferent perioadei în care aplică sistemul.
Persoanele care aplică în prezent opţional mecanismul plăţii defalcate a TVA vor beneficia de facilităţile prevăzute de OG 23/2017 numai pentru perioada anterioară intrării în vigoare a noilor dispoziţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.