Grupul ungar MOL a înregistrat un rezultat operaţional (CCS EBITDA) de 893 de milioane de dolari în trimestrul al doilea, cu 153% mai mare decât anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În primele şase luni, Grupul MOL a atins un rezultat EBITDA de 1,559 miliarde dolari, în timp ce rezultatul operaţional CCS EBITDA în trimestrul 2 a crescut cu 153% faţă de anul precedent, atingând o valoare record de 893 milioane dolari, determinată de situaţia macro mai solidă pe piaţa petrolului, marje record în petrochimie şi relaxarea restricţiilor impuse în perioada pandemiei COVID-19, cu un efect pozitiv ulterior asupra volumelor de vânzări”, anunţă grupul.

Un rezultat EBITDA solid în T2 permite Grupului MOL să îmbunătăţească perspectiva pentru anul 2021 la „aproximativ 3 miliarde dolari” de la „aproximativ 2,3 miliarde dolari”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Am raportat cel mai performant trimestru din istoria Grupului MOL. Modelul nostru de afaceri rezilient şi integrat nu doar că a reuşit să facă faţă cu succes provocărilor generate de Covid, dar a şi valorificat oportunităţile de pe piaţa materiilor prime. Astfel, am obţinut un rezultat operaţional CCS EBITDA de 893 milioane dolari în al doilea trimestru, ceea ce înseamnă că ne îmbunătăţim perspectiva pentru întregul an, la aproximativ 3 miliarde dolari, de la 2,3 miliarde dolari. Sunt foarte încântat de progresul pe care îl înregistrăm în principalelor proiecte, pe măsură ce punem în aplicare planurile strategice în parcursul nostru spre 2030 şi mai departe”, spune Zsolt Hernádi, Chairman-CEO.

Pe Segmentul Downstream, rezultatul operaţional CCS EBITDA în trimestrul 2 a crescut cu 305% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 447 milioane dolari, stimulat de o performanţă foarte solidă în petrochimie, în timp ce marjele de rafinare şi-au revenit treptat de la nivelurile scăzute atinse în trimestrul 2 2020. În semestrul 1 2021, segmentul Downstream a generat rezultate cu 73% mai bune decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatul solid al segmentului Downstream a fost determinat în principal de o performanţă remarcabilă în petrochimie, marja integrată în petrochimie atingând o valoare record de 1.035,8 euro/t în luna aprilie. Downstream a devenit segmentul care a contribuit cel mai mult la performanţa  Grupului în trimestrul 2, prin generarea unui flux de numerar liber de 307 milioane dolari. În privinţa investiţiilor aflate în derulare, proiectul de polioli era finalizat în proporţie de peste 84% la sfârşitul trimestrul 2.

În Segmentul Upstream, rezultatul EBITDA a ajuns la 336 milioane dolari în trimestrul 2, o valoare de exact trei ori mai mare decât acum un an, iar rezultatul semestrului 1 s-a situat la 645 milioane dolari, adică echivalentul unei creşteri de 117% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, determinată de preţuri tot mai mari la petrol şi gaze. Volumul producţiei de petrol şi gaze a scăzut uşor cu 5% faţă de trimestrul 1 2021, la 111.200 de barili echivalent petrol, datorită menţinerii valorilor înregistrate în Marea Britanie, a  scăderilor pe piaţa din UK şi ECE şi reducerii drepturilor de producţie netă în ACG, afectată de preţurile mai mari la petrol. Upstream rămâne unul dintre segmentele care contribuie cel mai mult la generarea de numerar în cadrul grupului, cu un flux de numerar liber simplificat în creştere faţă de anul precedent, precum şi faţă de trimestrul precedent, la 230 milioane dolari în trimestrul 2.

Segmentul Consumer Services a atins o cifră record pentru rezultatul EBITDA în trimestrul 2 2021, adică o creştere de 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 164 milioane dolari. Performanţa excelentă a generat un flux de numerar liber solid, în valoare de 230 milioane dolari în prima jumătate a anului, cu 50% mai mult decât acum un an. Relaxarea restricţiilor şi a stărilor de alertă din pandemie în principalele ţări ECE în care este prezent MOL a avut un efect pozitiv asupra volumelor de vânzări şi a marjei non-fuel.

În trimestrul 2 2021, MOL împreună cu sucursala sa INA au convenit să achiziţioneze OMV Slovenia, inclusiv 120 de staţii de servicii şi operaţiunile wholesale. Numărul staţiilor Fresh Corner a crescut la 1.008 în trimeestrul 2 de la 984 în trimestrul 1 2021.

Pe Segmentul Gas Midstream, în trimestrul 2 EBITDA a scăzut cu 48%, ajungând la 23 milioane dolari în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul scăderii veniturilor din tranzit şi a veniturilor reglementate ca o consecinţă a reducerii substanţiale a cererii pentru capacitate transfrontalieră şi servicii de transport.

Grupul MOL este o companie de petrol şi gaze internaţională cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 30 de ţări şi 25.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul MOL controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. În prezent, activităţile de producţie se desfăşoară în 9 ţări, iar cele de explorare în 14 ţări.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.