Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast a raportat pierderi de aproape 7 milioane lei în primele nouă luni, de la un profit net de 6,79 milioane lei în perioada similară din anul 2023, potrivit rezultatelor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast a ajuns la 681,15 milioane de lei, în urcare cu 32% faţă de 517,38 milioane de lei în primele nouă luni din 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Grupul TeraPlast înregistrează o creştere cu 32% a cifrei de afaceri după primele nouă luni din 2024 faţă de primele nouă luni din 2023. Cifra de afaceri a Grupului TeraPlast a ajuns la 681 milioane de lei, faţă de 517,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2023. EBITDA s-a menţinut la un nivel similar cu primele trei trimestre din 2023, înregistrând 45,2 milioane de lei, respectiv o marjă EBITDA de 6,6%. Cheltuielile cu dobânzile, cheltuieli nerecurente generate de extinderea geografică şi impactul demarării business-ului de folii stretch Opal au erodat profitabilitatea grupului, marcând o pierdere de 6,9 milioane de lei după primele nouă luni ale anului curent. Marja brută a crescut cu 28%, de la 188 milioane de lei după primele nouă luni din 2023, la 240 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2024. Această creştere a fost erodată de avansul costurilor cu salariile, transportul şi utilităţile şi de asemenea, peste 4 milioane de lei cheltuieli nerecurente”, arată raportul.

Vânzările în afara României reprezintă 25,3% din cifra de afaceri consolidată în primele trei trimestre ale anului, comparativ cu 16,7% după primele nouă luni din 2023, atingând 172,4 milioane de lei. Volumele totale au crescut cu 49%, de la 56.671 tone în primele nouă luni din 2023, la 84.624 tone în aceeaşi perioadă din 2024, şi sunt cu 12% peste volumele înregistrate în întreg anul 2023.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Trimestrul 3 a adus o accentuare a presiunilor generate în special de pieţele vestice. Acestea, împreună cu fluctuaţiile din zona decontărilor lucrărilor publice de infrastructură şi contracţia sectorului rezidenţial din România, creează un context care nu ne permite să livrăm acţionarilor creşteri semnificative imediate, în special în zona de profitabilitate. Suntem însă îndeajuns de solizi să abordăm această perioadă cu maturitate şi responsabilitate. Ne-am concentrat pe diversificarea pieţelor externe, inclusiv prin achiziţia Optiplast, şi pe conservarea cotelor de piaţă în acest mediu de piaţă caracterizat de fluctuaţii. În plus, implementăm planuri de eficientizare operaţională, atât în compania mamă, cât şi în subsidiare pentru a creşte profitabilitatea”, a declarat Bogdan Crăciunaş, director financiar al Grupului TeraPlast.

În trimestrul 3 din 2024, comparativ cu T3/2023, cifra de afaceri consolidată a crescut cu 29%, susţinută în special de creşterea cifrei de afaceri a segmentelor Granule, cu 31%, şi Ambalaje, cu 240%. Cel din urmă include activitatea fabricii de folii stretch, care a început producţia în T4/2023. Astfel, cifra de afaceri consolidată a ajuns la 253,1 milioane de lei în cele trei luni din T3/2024. Marja brută a crescut cu 26%, de la 70,9 milioane de lei în T3/2023, la 89,5 milioane de lei în T3/2024. EBITDA a resimţit impactul activităţii Opal şi a ajuns la 18,3 milioane de lei în T3/2024, cu 16% mai puţin decât în T3/2023 când EBITDA consolidată a fost de 21,7 milioane de lei. Un avans de 63% al EBITDA l-a înregistrat segmentul de Granule în aceeaşi perioadă.

Pentru anul 2024, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri de 883,7 milioane de lei şi o EBITDA de 56,5 milioane de lei, cu o creştere de 31%, respectiv 10% faţă de 2023, însă prevede şi o pierdere de 14 milioane de lei.

„Rezultatele cu care vom încheia anul 2024 reflectă creşterea capacităţilor de producţie şi extinderea grupului prin achiziţiile externe, însă provocările din pieţe limitează profitabilitatea consolidată. Ne concentrăm pe gestionarea eficientă a costurilor şi anticiparea riscurilor pentru a menţine parametrii de creştere stabilă. Ne continuăm, totodată, dezvoltarea pentru a intra pregătiţi în următorul ciclu de creştere după ce pieţele europene vor intra din nou pe o traiectorie ascendentă”, a declarat Bogdan Crăciunaş, directorul financiar al Grupului TeraPlast.

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler şi Somplast. Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.