EximBank a anunţat miercuri că a acordat o finanţare în valoare de 167 de milioane de lei producătorului de aluminiu şi aliaje din aluminiu Alro Slatina, fonduri destinate asigurării necesarului de lichidităţi pentru activitatea curentă a companiei.
”EximBank a acordat o finanţare în valoare de 167 de milioane de lei companiei Alro Slatina, unicul producător de aluminiu şi aliaje din aluminiu din România şi unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, după capacitatea de producţie. Fondurile sunt destinate asigurării necesarului de lichidităţi pentru activitatea curentă a companiei şi au fost acordate cu garanţie de stat emisă în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari”, a informat banca.
„Rezilienţa Alro este obţinută şi prin valorificarea oportunităţilor generate de crize, cum este şi cazul crizei sanitare: şi în astfel de vremuri am rămas fideli strategiei noastre şi ne-am concentrat pe investiţiile în inovaţie şi în cele mai noi tehnologii de producţie şi am continuat parteneriatele cu organizaţiile care susţin dezvoltarea responsabilă şi durabilă a afacerilor”, a declarat Gheorghe Dobra, director general al Alro.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mediul economic imprevizibil creat de consecinţele pandemiei – care a afectat puternic două dintre segmentele de piaţă esenţiale pentru Alro, respectiv industria auto şi cea aeronautică, precum şi preţurile scăzute la alumină au reprezentat principalele provocări ale producătorului român de aluminiu pentru depăşirea cărora a implementat mai multe măsuri de reducere a costurilor şi de îmbunătăţire a strategiilor de achiziţie şi de vânzări.
„Salutăm punerea în aplicare a cadrului temporar pentru măsurile de ajutor de stat în sprijinul economiei româneşti în contextul pandemiei COVID-19. Acest lucru ne va ajuta să ne continuăm şi să ne îmbunătăţim operaţiunile, reflectând cele mai recente evoluţii de reglementare şi politici ale UE, având alături parteneri de încredere precum EximBank", a declarat Genoveva Năstase, director financiar al Alro.
Alro, fondată în 1961, cu începerea producţiei în 1965, este o filială a Vimetco N.V. (Olanda), un producător global, integrat vertical, de aluminiu primar şi prelucrat. Alro este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integraţi pe verticală din Europa, cu o capacitate de producţie instalată de 265.000 de tone pe an de aluminiu electrolitic, 35.000 de tone pe an de aluminiu reciclat şi 335.000 de tone pe an de aluminiu turnat. Principala piaţă pentru produsele Alro este reprezentată de Uniunea Europeană, dar compania îşi exportă produsele în întreaga lume, în peste 50 de ţări de pe toate continentele.
Începând cu data de 18 martie 2019, Comitetul de Indici al Bursei de Valori Bucureşti a aprobat includerea Alro (codul ALR) în BET, indicele principal al pieţei şi în BET-TR (indice care include şi dividendele distribuite). Acţiunile Alro sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti din octombrie 1997, iar Alro este prima companie din industria aluminiului prezentă în cei doi indici.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.