Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România (PATRES) a anunţat miercuri că România ”poate şi trebuie” să crească ţinta pentru regenerabile la cel puţin 34% pentru 2030, având în vedere abundenţa resursei regenerabile.
PATRES face totodată apel la autorităţi să pună în aplicare, de urgenţă, recomandările Comisiei Europene, solicitând un angajament corect pentru viitorul energiei.
”Energia regenerabilă trebuie să devină o prioritate pentru România, aşa cum este pentru toate ţările Uniunii Europene”, arată PATRES într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Organizaţia precizează că România, prin Ministerul Energiei, la recomandarea expresă a Comisiei Europene, trebuie să revizuiască Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC).
“Comisia Europeană va recomanda României, cel mai probabil, revizuirea Strategiei Energetice şi a PNIESC în aşa fel încât să se obţină o cotă de cel puţin 32% sau un procent mai mare. Ca ţară membră a UE, trebuie să ne achităm de obligaţiile comune, lucru pe care guvernanţii noştri îl ştiu prea bine”, a semnalat PATRES.
În Raportul semnat de Comisarul pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Cańete, şi transmis tuturor ţărilor Uniunii Europene, se precizează că România trebuie să crească substanţial ţinta pentru 2030 de energie din surse regenerabile până la cel puţin 34%. Recomandarea vine după ce Ministerul Energiei a propus, în PNIESC, să se asigure doar 27,9% din consumul de energie al anului 2030 din surse regenerabile.
”O ţintă cu mult mai redusă decât obiectivul stabilit la nivelul Uniunii Europene, de 32%, după cum PATRES a atras atenţia în repetate rânduri în ultimele luni! Dat fiind potenţialul ţării noastre, nu este deloc o surpriză – nici pentru noi şi, în mod cert, nici pentru guvernanţi – că Executivul comunitar cere României să crească ţinta, care chiar să fie mai mare cu două procente decât cea stabilită pentru ţările UE”, arată organizaţia.
În accepţiunea PATRES, România ar trebui să ţintească o cotă de cel putin 35%, având în vedere abundenţa resursei regenerabile pe teritoriul ţării.
În acelaşi document, Comisia Europeană se adresează României şi cu recomandarea “să sprijine energia regenerabilă, prin luarea de măsuri care să simplifice mediul de operare pentru prosumatori şi cooperative energetice, respectiv procedurile de licenţiere şi autorizare”.
Aceasta fiind poziţia Comisiei Europene, reprezentanţii organizaţiei se aşteaptă la un angajament ferm din partea autorităţilor române, care trebuie să se conformeze şi să ia deciziile corecte pentru viitorul energiei din surse regenerabile în România.
“Nu mai putem permite continuarea unei situaţii nedrepte şi care dezavantajează România în raport cu celelalte ţări europene. Nu înţelegem de ce, în România, energia din surse regenerabile este tratată ca o povară, nu ca o oportunitate. Nu vedem sau nu vrem să vedem avantajale. Trebuie să ne schimbăm cu toţii percepţia. Energia regenerabilă este o soluţie viabilă, ieftină, non-poluantă, sustenabilă pentru viitor”, declară Viorel Lefter, preşedinte PATRES.
PATRES face, în continuare, un apel către Guvernul României şi autorităţile responsabile, să pună în aplicare, de urgenţă, recomandările Comisiei Europene.
”Ne exprimăm speranţa că autorităţile române vor conştientiza, până nu este prea târziu, că trebuie să acţioneze rapid şi corect pentru viitorul energiei în României, în consens cu ţările membre ale Uniunii Europene”, arată acesta.
Organizaţia patronală reprezintă interesele a 110 producători de energie din surse regenerabile, cu putere instalată totală de aproximativ 1.800 MW şi investiţii în sectorul energetic de aproximativ 2,7 miliarde de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.