Lucrători germani care au ajutat la combaterea noului coronavirus au sosit luni pe insula elenă Kos, cu primul zbor străin care a aterizat pe aeroportul regional grec de la declanşarea epidemiei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aproximativ 180 de persoane, între care lucrători medicali, poliţişti şi angajaţi la supermarketuri au zburat de la Hanovra şi vor sta cinci zile pe insula Kos, din estul mării Egee, locul de naştere al grecului Hipocrate, părintele medicinii.

Vacanţa, organizată de grupul de turism TUI, a fost oferită gratuit lucrătorilor din Germania în semn de mulţumire pentru contribuţia lor în timpul pandemiei. Călătorii au fost selectaţi de publicaţia germană Bild în baza unui proces de nominalizare publică.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Pasagerii, care au purtat măşti în timp ce coborau scara avionului, au spus că sunt fericiţi să vină în Grecia. Ulterior, zeci dintre ei au efectuat, preventiv, teste pentru Covid-19.

”Virusul este încă aici...Trebuie să fim precauţi şi trebuie să respectăm regulile şi îl vom gestiona împreună”, a afirmat Stephen, unul dintre pasageri, care lucrează ca ofiţer de poliţie la Cancelaria Germană.

Aeroporturile regionale din Grecia vor fi deschise oficial pe 1 iulie.

Ministrul Turismului, Harry Theocharis, a spus că speră că vizitatorii se vor bucura de vacanţa ”binemeritată” pentru realizările lor”.

Grecia, care a ieşit în 2018 dintr-o criză economică lungă de un deceniu, depinde în mare măsură de turism pentru redresarea economică. Sectorul turismului asigură o cincime din producţia economică, iar Germania este una dintre principalele pieţe turistice ale sale.

Până acum, Grecia a reuşit să ţină sub control coronavirusul, identificând numai 3.376 de cazuri, cu mult mai puţine faţă de alte state din Uniunea Europeană, mai ales datorită adoptării din timp de măsurilor de izolare.

TUI a anunţat că pentru prima săptămână din luna iulie a planificat 56 de zboruri către destinaţii elene, inclusiv către Creta şi Rodos.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.