Un hotel Hilton Garden Inn de patru stele, primul din acest brand al Hilton în România, va fi deschis în Centrul Vechi din Bucureşti în luna decembrie. Hotelul este amplasat într-o clădire monument-istoric, situată lângă Banca Naţională a României, căreia i s-a păstrat faţada atât la interior, cât şi la exterior. Maria Drăgulin, directorul Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, a declarat, pentru News.ro, că investitorii lituanieni care deţin acest hotel, Apex Alliance, sunt interesaţi şi de alte locaţii de hoteluri, având în vedere creşterea cererii din domeniul turistic.
Construcţia Hilton Garden Inn Bucharest Old Town a început în decembrie 2015. Noul hotel va avea circa 80 de angajaţi, până în acest moment fiind recrutaţi 65% dintre ei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”La nivel de recepţie şi de cameriste, găsim foarte greu oameni. Mai mult, există hoteluri care, din lipsă de personal, au apelat la forţă de muncă din Nepal. Însă, în acest caz, sunt anumite condiţii ce trebuie îndeplinite, trebuie să le asiguri inclusiv cazare, ceea ce îţi creşte costurile”, a explicat managerul Hilton Bucharest Old Town.
Referindu-se la modificările aduse Codului Fiscal, directorul Hilton Garden Inn Bucharest Old Town a declarat că angajaţii hotelului pe care îl conduce nu vor avea de suferit după intrarea în vigoare a modificărilor fiscale.
”Hilton Garden Inn Bucharest Old Town este un angajator serios care îşi preţuieste angajaţii şi încearcă să le înţeleagă nevoile în linie cu trendul pieţei, astfel că vom păstra nivelul salariilor nete negociate în anul 2017, aşa încât angajaţii să nu aibă de suferit după modificările fiscale ce vor intra în vigoare din ianuarie 2018”, a explicat Maria Drăgulin.
Hilton Garden Inn Bucharest Old Town va avea 201 camere, cinci săli de conferinţă şi chiar o spălătorie self-service pentru oaspeţii hotelului. Terasa va fi inaugurată anul viitor, în primăvară.
”Este un hotel aparte prin prisma aspectelor ce ţin de o clădire monument-istoric, e primul Hilton Garden Inn din România. Locaţia este foarte bună, fiind primul hotel de brand internaţional din Centrul Istoric”, a mai spus Maria Drăgulin, adăugând că, în ceea ce priveşte avizele şi autorizaţiile necesare pentru funcţionare, acestea sunt în curs de finalizare.
Tariful de pornire al unei camere la noul hotel va fi de 100 de euro pe noapte în timpul săptămânii.
”Ne aşteptăm ca la anul să avem un grad de ocupare între 70 şi 75%. Ca şi clientelă, în procente, estimăm că 70% vor fi clienţi corporate, iar 30% clienţi leisure”, a declarat Maria Drăgulin.
”Unul din factorii luaţi în calcul în ceea ce priveşte deschiderea acestui nou hotel a fost creşterea cererii pe plan local. Cererea a crescut foarte mult din 2011 până în prezent. Iar în 2016 faţă de 2015 venitul per cameră disponibilă a crescut în medie cu 12%. Este nevoie şi de alte hoteluri pe piaţă”, a mai spus Maria Drăgulin.
Clădirea monument-istoric în care se află noul hotel Hilton Garden Inn a fost construită în 1886 de arhitectul austriac Lang, iar în 1904 a devenit Palatul Asigurărilor Naţionale şi Banca de Credit Român. Ulterior, în 1948, a fost sediul Ministerului de Comerţ, după care, în 1992, RA-APPS a vândut clădirea lui Ion Ţiriac, care a transformat-o în Banca Ion Ţiriac. Ulterior, omul de afaceri a vândut clădirea celor de la Naturstein.
În cele din urmă, investitorii lituanieni au achiziţionat clădirea de la omul de afaceri Adriano Mengotti.
”Îmi place să spun că Hilton Garden Inn Bucharest Old Town va fi ”the beauty of the city”, graţie arhitecturii şi poveştii fascinante din spatele clădirii. Cred că va avea un impact major asupra pieţei hoteliere din Bucureşti”, a mai spus Maria Drăgulin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.