Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, miercuri, obţinerea unei finanţări nerambursabile în valoare de 11,5 milioane de euro din PNRR pentru prima etapă a proiectului de semaforizare inteligentă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am obţinut finanţare nerambursabilă în valoare de 11,5 milioane euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru implementarea primei etape a proiectului ce vizează modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare inteligentă din Bucureşti, în parteneriat cu primăriile de sector”, a transmis, miercuri, primarul general Nicuşor Dan.  

Acesta a precizat că, prin această etapă, vor fi modernizate şi, după caz, reconfigurate, 85 de intersecţii aferente unui număr de 5 radiale care asigură legătura dintre ieşirile importante din oraş cu zona centrală: Şoseaua Colentina, Şoseaua Alexandriei, Bd. Iuliu Maniu, Şoseaua Bucureşti – Târgovişte, Şoseaua Berceni. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, din suma obţinută prin PNRR, primăriile de sector vor achiziţiona 220 de staţii pentru încărcarea maşinilor electrice/hibrid. 

Potrivit edilului, modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare inteligentă din Bucureşti va fi făcută în patru etape distincte. 

Etapa a doua prevede creşterea capacităţii centrului de trafic actual, inclusiv prin dotarea lui tehnologică (servere, soft-uri), pentru un management al traficului mai eficient în intersecţiile deja integrate în sistemul centralizat, dar şi extinderea acestuia la alte intersecţii din Bucureşti. 

Etapele 3 şi 4 presupun includerea în sistemul centralizat de trafic a tuturor intersecţiilor din Capitală, respectiv extinderea semaforizării inteligente la nivelul întregului oraş. 

”Am făcut deja un prim pas pentru realizarea investiţiei, fiind în acest moment în etapa de evaluare a ofertelor depuse pentru achiziţia Studiului de Fezabilitate privind modernizarea şi extinderea Sistemului de Semaforizare Inteligentă din Capitală (BTMS). De asemenea, tot în parteneriat cu primăriile de sector, am depus în luna octombrie cerere de finanţare nerambursabilă prin PNRR pentru implementarea celorlalte etape”, a mai transmis primarul general.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.