Prima locomotivă electrică pentru care România a accesat fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă (PNRR), în vederea modernizării, a fost reabilitată şi urmează a fi testată şi autorizată pentru a fi pusă în circulaţie anul acesta. Alte 54 de locomotive care vor putea atinge viteze de 160 de kilometri pe oră şi 139 de vagoane sunt prevăzute a fi modernizate tot prin PNRR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
 
 
 
”Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), în calitate de coordonator de reforme şi investiţii aferente Componentei 4 – Transport Sustenabil din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), anunţă finalizarea lucrărilor de modernizare a primei locomotive electrice din pachetul de 55 de locomotive care are finanţare asigurată din fonduri europene. Aceasta urmează sa fie testată şi autorizată în vederea recepţiei şi punerii în circulaţie anul acesta”, se arată într-o informare dată publicităţii, miercuri, pe pagina de Facebook a instituţiei.
 
Locomotivele vor fi dotate cu sistemul ETCS, cu  închiderea uşilor din cabină şi vor fi apte pentru viteze de 160 km/h şi tracţiunea a 16 vagoane.
 
Dintre locomotivele electrice care vor fi modernizate, 19 vor fi colantate cu imaginea unor personalităţi istorice ale României. Planul de modernizare a garniturilor feroviare prevede de asemenea o schemă unitară de vopsire pentru tot pachetul de 55 de locomotive dar şi pentru cele 139 de vagoane reabilitate cu fonduri din PNRR. 
 
Investiţia de modernizare a materialului rulant feroviar finanţată prin PNRR este prevăzută a se finaliza în anul 2026 şi vizează achiziţia dar şi modernizarea materialului rulant dedicat pasagerilor. Pentru modernizarea a 55 de locomotive electrice este alocată suma de 66 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile iar pentru modernizarea a 139 de vagoane de dormit, cuşetă, restaurant, bistro şi clasă este alocată suma de 100 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile.
 
De asemenea, investiţia prevede achiziţia de 16 locomotive electrice noi, achiziţia de 20 de rame electrice de lung parcurs, 12 trenuri cu hidrogen precum şi conversia a 20 de locomotive diesel de manevră în locomotive electrice. Suma totală aprobată din PNRR pentru modernizarea materialului rulant este de 416 milioane euro fără TVA – fonduri europene nerambursabile iar suma totală, care include şi partea de cofinanţare, este de 555 milioane  euro fără TVA.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.