Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, informează Administraţia Prezidenţială. Actul normativ stabileşte cadrul legal privind contractele de vânzare încheiate între vânzător şi consumator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Actul normativ are ca obiect de reglementare transpunerea prevederilor Directivei (UE) 2019/771 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 şi a Directivei 2009/22/CE şi de abrogare a Directivei 1999/44/CE, în contextul îndeplinirii angajamentelor ce îi revin României şi care derivă din calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, în ceea ce priveşte asigurarea transpunerii corecte şi integrale a acquis-ului european.

Astfel, este stabilit cadrul legal privind contractele de vânzare încheiate între vânzător şi consumator, în special norme privind conformitatea bunurilor cu contractul, măsurile corective în caz de neconformitate, modalităţile de punere în aplicare a respectivelor măsuri corective, precum şi garanţiile comerciale în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi a bunei funcţionări a pieţei interne.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Consumatorii beneficiază de înlocuirea bunurilor în cazul în care neconformitatea acestora este constatată la scurt timp după livrare, fără a depăşi 30 de zile calendaristice”, potrivit legii promulgate de către şeful statului.

„(1) Prezenta ordonanţa de urgenţă se aplică contractelor de vânzare încheiate între un consumator şi un vânzător.

(2) Contractele dintre un consumator şi un vânzător pentru furnizarea de bunuri care urmează să fie fabricate sau produse sunt, de asemenea, considerate contracte de vânzare potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică contractelor privind furnizarea de conţinut digital sau de servicii digitale.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică conţinutului digital sau serviciilor digitale care sunt încorporate în bunuri sau interconectate cu acestea în sensul art. 2 pct. 1 lit. c) şi al art .2 pct. 2 şi care sunt furnizate împreună cu bunurile care fac obiectul contractului de vânzare, indiferent dacă conţinutul digital sau serviciul digital respectiv este furnizat de către vânzător sau de către un terţ.

(5) În situaţia în care există îndoieli că furnizarea unui conţinut digital sau a unui serviciu digital încorporat sau interconectat face sau nu parte din contractul de vânzare, conţinutul digital sau serviciul digital se prezumă a fi acoperit de contractul de vânzare.

(6) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică: a) suportului material care serveşte exclusiv ca suport al conţinutului digital; b) bunului vândut prin executare silită sau în alt mod, ca efect al legii; c) contractelor de vânzare de bunuri de ocazie vândute la licitaţii publice.

(7) În cazul menţionat la alin.(6) lit.c), consumatorii sunt informaţi clar şi complet cu privire la faptul că prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică ”, conform legii promulgate de către şeful statului.

Pentru a fi în conformitate cu contractul de vânzare, bunurile îndeplinesc în special următoarele condiţii:

a) respectă descrierea, tipul, cantitatea şi calitatea şi deţin funcţionalitatea, compatibilitatea, interoperabilitatea şi alte caracteristici prevăzute în contractul de vânzare;

b) corespund scopului special pentru care consumatorul le solicită, pe care consumatorul l-a adus la cunoştinţa vânzătorului cel târziu în momentul încheierii contractului de vânzare şi pe care vânzătorul l-a acceptat;

c) sunt livrate împreună cu toate accesoriile şi cu toate instrucţiunile, inclusiv de instalare, prevăzute în contractul de vânzare;

d) sunt furnizate cu actualizări conform dispoziţiilor contractului de vânzare.

De asemenea, potrivit art. 6 al actului normativ intitulat „Cerinţe obiective de conformitate”, bunurile îndeplinesc următoarele condiţii:

„a) corespund scopurilor pentru care s-ar utiliza în mod normal bunuri de acelaşi tip, ţinând seama, dacă este cazul, de prevederile legale în vigoare, de standarde tehnice sau, în absenţa unor astfel de standarde tehnice, de coduri de conduită aplicabile în domeniu şi specifice sectorului;

b) după caz, posedă calitatea şi corespund descrierii unei mostre sau unui model pe care vânzătorul l-a pus la dispoziţia consumatorului înainte de încheierea contractului;

c) dacă este cazul, sunt livrate împreună cu accesoriile, inclusiv ambalajul, instrucţiunile de instalare sau alte instrucţiuni pe care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil să le primească;

d) respectă cantitatea şi deţin calităţile şi alte caracteristici, inclusiv în materie de durabilitate, funcţionalitate, compatibilitate şi securitate, care sunt normale pentru bunurile de acelaşi tip şi la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, având în vedere natura bunurilor şi ţinând seama de orice declaraţie publică făcută de vânzător sau în numele acestuia sau de alte persoane situate în etapele anterioare ale lanţului de tranzacţii, inclusiv de către producător mai ales în anunţuri publicitare sau pe etichetă”.

Preşedintele Iohannis a mai promulgat legea pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România şi legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.