Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă la Constanţa, că turismul de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă, fiind disponibile cinci mii de locuri de muncă, şi că patronii de pe litoral dau salarii foarte bune, încercând să găsească un echilibru între ceea ce produc, ce plătesc la stat şi ce rămâne pentru a-şi putea continua activitatea. Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a recunoscut că aceasta este una din principalele probleme cu care se confruntă sectorul de turism şi a spus că intenţionează realizarea la Constanţa a unui centru pentru instruirea personalului din acest domeniu.
Mohammad Murad a declarat luni că la întâlnirea de lucru a celor implicaţi în turism, la care a fost prezent şi ministrul Bogdan Trif, a ridicat problema lipsei forţei de muncă.
“A fost o întâlnire constructivă. Am ridicat mai multe probleme, unele care sunt foarte urgente şi care vizează nevoia urgentă de cel puţin cinci mii de locuri de muncă. Cinci mii de locuri de muncă sunt astăzi libere pe litoral. Trebuie găsite soluţii cât se poate de urgent pentru că vă spun sincer nu mai avem cu cine să lucrăm. Am fost acuzaţi, nu de cei prezenţi, că nu dăm salarii, dăm salarii foarte bune. Noi întotdeauna căutăm un echilibru între ce producem, ce plătim la stat şi ce rămâne ca să putem continua o activitate. Acum 4-5 ani de zile nu era această problemă”, a afirmat preşedintele FPTR.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La rândul său, ministrul Turismului, Bogdan Trif, prezent la conferinţa de presă, a recunoscut că aceasta este una din principalele probleme cu care se confruntă sectorul de turism şi a spus că intenţionează realizarea la Constanţa a unui centru pentru instruirea personalului din acest domeniu.
“E una din principalele probleme cu care se confruntă sectorul de turism. Ne dorim să facem inclusiv la Constanţa, un centru de excelenţă în instruirea personalului în turism, am avut discuţii ]n acest sens cu preşedintele Consiliului Judeţean (…) Sunt de puţin timp la minister şi încerc să remediez problemele. Din păcate, turismul a fost neglijat în ultima perioadă. Nu mai este cazul, în programul de guvernare al PSD este o prioritate şi încercăm să recuperăm foarte repede timpul pierdut”, a afirmat Bogdan Trif.
El a mai afirmat că în privinţa calităţii serviciilor din turismul românesc, comparativ cu cele din străinătate nu sunt diferenţe mari, fiind situaţii când în România lucrurile sunt mai bune decât în alte ţări.
“Dacă e să facem comparaţie între unităţi de cazare şi servirea mesei din ţări, care spunem noi că sunt înaintea noastră, nu am observat o deficienţă atât de mare. Dimpotrivă, eu zic că în multe domenii în turism noi îi batem. Am fost în Berlin, la un hotel de cinci stele, suma de cazare extrem piperată, şi vreau să vă spun că la noi nu cred că ar fi obţinut o clasificare de trei stele. Am comandat masa în cameră, mi-a venit după o oră, am vrut să calc o cămaşă, nu am găsit pe nimeni care să calce o cămaşă. Haideţi să nu ne victimizăm şi să spunem noi despre noi că suntem ultimii. Nu suntem, noi întotdeauna găsim doar răul, haideţi să fim şi pozitivi”, a mai spus Bogdan Trif.
Consiliul Judeţean Constanţa şi Ministerul Turismului au organizat lun o întâlnire de lucru pe tema deschiderii sezonului estival, la eveniment fiind prezenţi investitori din turism, autorităţi locale şi reprezentanţi ai instituţiilor de control.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.