Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin, a afirmat, vineri, că este deranjant când ţi se spune că ai program de aprozar la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, în condiţiile în care este clar că trebuie gândit eficient economic. “Să dea Dumnezeu să avem operatori ca să putem avea un program de 24 de ore din 24”, a mai declarat preşedintele CJ Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică-Constantin, a făcut vineri, într-o conferinţă de presă, un istoric al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În data de 15 iunie 2023, s-a inaugurat Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav. Înainte de 15 iunie, data de 11 respectiv 12 iunie, au fost Zilele Porţilor Deschise la Aeroportul Internaţional Braşov -Ghimbav şi acolo au venit aproximativ 60.000 de braşoveni, şi probabil că nu numai braşoveni, dornici să vadă dacă acest aeroport s-a finalizat. Şi, spre plăcuta surprindere a multor braşoveni, acest aeroport a fost edificat şi, de asemenea, în data de 15 nu numai că s-a tăiat panglica la Aeroportul Internaţional Braşov -Ghimbav, ci efectiv prima aeronavă Tarom a aterizat pe pistă şi, respectiv, a decolat după două ore. Iar la nici o oră distanţă de când a aterizat aeronava de la Tarom, o companie românească, Dan Air, a început să opereze şi, respectiv,  să realizeze curse regulate internaţionale de pe aeroportul internaţional Braşov – Ghimbav”, a afirmat preşedintele CJ Braşov. 
 
El a adăugat că acest aeroport este funcţional şi până în prezent au aterizat sau au decolat de aici peste 80.000 de persoane. 
 
“De asemenea, faptul că funcţionează şi este foarte operaţional, ca să zic aşa, deşi unii spun că poate că n-ar fi trebuit să-i dăm drumul la momentul ăla, este o dovadă a faptului că în momentul ăsta au fost depăşite 80.000 de persoane care au aterizat şi, respectiv, au decolat de la Aeroportul Internaţional în Braşov - Ghimbav.  Aşadar, sigur că este operaţional, sigur că funcţionează şi sigur că, probabil, mai sunt şi sincope şi putem discuta şi despre aceste sincope pe care orice obiectiv sau orice investiţie le mai are în momentul în care este operaţionalizat”, a explicat Şerban Todorică-Constantin.
 
El a mai declarat că este deranjant să se spună că aeroportul are program de aprozar, în condiţiile în care trebuie gândit eficient economic. 
 
“Este deranjant pentru operatori, pentru cei cu care lucrează aeroportul, respectiv instituţiile statului să tot te scuzi de nişte lucruri pe care nu le-ai făcut. Este deranjant pentru Romatsa la momentul ăsta să tot fie acuzaţi de unii şi de alţii în condiţiile în care această instituţie, dacă această instituţie n-ar fi fost un partener real al Consiliului Judeţean, noi nu am fi putut deschide aeroportul. De asemenea, este deranjant când ţi se spune că ai program de aprozar, în condiţiile în care este clar că trebuie să gândim eficient economic. Să dea Dumnezeu să avem operatori ca să putem avea un program de 24 de ore din 24”, a mai declarat Todorică-Constantin.
 
Acesta a afirmat că, de la 15 ianuarie 2024, aeroportul va avea un program de 16 ore.
 
”Asta nu ne împiedică deja să discutăm cu cei de la Romatsa pentru mărirea şi a acestui program, pentru că se pare că cerinţa este de la ora 6 la ora 24. Dacă este asta cea reală, ea trebuie să fie confirmată de nişte operatori şi respectiv nişte înscrisuri, nu doar vorbe. Pentru că una este să duci la Romatsa documente prin care să ateste că operatorul are nevoie de acest program, de acest orar, între 6 dimineaţa şi respectiv 24 şi alta să-i spui că ai avut discuţii telefonice. În condiţiile în care vom avea acele înscrisuri, sigur că se va întâmpla”, a mai declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov. 
 
El a afirmat că îşi doreşte ca acest aeroport să fie în primele cinci din ţară în următorii cinci, şase ani. 
 
“La momentul ăsta avem heliportul sanitar care este în derulare, alte investiţii pe care trebuie să le realizăm la aeroport pentru ca să funcţioneze în condiţii cât mai bune şi desigur luăm în considerare şi partea de extindere a aeroportului în viitorul nu foarte apropiat şi luăm în calcul acest lucru pentru că suntem convinşi, pe baza documentaţiilor, studiilor pe care le avem, că acest aeroport nu numai că va funcţiona în condiţii bune, ci şi se va dezvolta armonios şi foarte bine şi încercăm şi ne dorim ca în maxim cinci, şase ani să fie printre primele cinci aeroporturi din ţară”, a mai afirmat Şerban Todorică-Constantin.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.