Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, miercuri, în plenul reunit, pentru numirea lui George Niculescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu 256 de voturi „pentru” şi 24 de voturi „împotrivă”. De asemenea, Gabriel Andronache a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al ANRE cu 263 de voturi „pentru” şi şase voturi „împotrivă”.
De asemenea, Sorin Bumb şi Cornelia Sulger au fost numiţi în cele două funcţii vacante de membru în Comitetul de reglementare al ANRE. Bumb a primit 260 de voturi „pentru” şi 80 „împotrivă”, iar Cornelia Sulger a avut 244 de voturi „pentru” şi 96 de voturi „împotrivă”. Votul a fost secret cu bile.
Senatorul UDMR Lorant Antal a anunţat miercuri că UDMR nu va participa la votul din plenul Parlamentului pentru şefia ANRE, el arătând că PNL şi PSD au decis să ia toate locurile.
„Am luat act de această decizie care nu este o decizie sănătoasă”, a spus reprezentantul UDMR, care a mai precizat că acest lucru nu are legătură cu funcţionarea coaliţiei.
George Niculescu deţine în prezent funcţia de secretar de stat în Ministerul Energiei, din partea PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.