Personalul de la sol al transportatorului aerian german Lufthansa va intra în grevă miercuri, a anunţat luni sindicatul Verdi, în cea mai recentă acţiune de protest care loveşte sectorul transporturilor din Germania, lucrătorii cerând salarii mai mari, transmite Reuters.
Greva este programată să înceapă la ora locală 04:00 (02:00 GMT) şi să dureze până joi la ora 7:10, a spus sindicatul într-un comunicat.
Aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Hamburg, Berlin şi Dusseldorf vor fi afectate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un purtător de cuvânt al Lufthansa a spus că este prea devreme pentru a spune câte zboruri vor fi anulate, deoarece compania aeriană elaborează un orar de urgenţă, analizând cele 3.000 de zboruri zilnice care ar putea fi afectate de grevă.
”În mod normal va fi mult”, a spus purtătorul de cuvânt.
Serviciile terestre sunt una dintre activităţile Lufthansa care negociază în prezent contracte colective.
În discuţiile cu privire la contractele pentru personalul de la sol, Verdi cere o creştere a salariilor cu 12,5% pentru 25.000 de lucrători, sau cu cel puţin 500 de euro mai mult pe lună pe o perioadă de 12 luni, plus o plată unică de 3.000 de euro pentru compensarea inflaţiei.
Sindicatul a susţinut că un cost mai ridicat al vieţii şi un volum mare de muncă din cauza lipsei de personal sunt motive pentru salarii mai mari.
Personalul de la sol al Lufthansa făcut grevă în iulie 2022, în timpul ultimei runde de negocieri colective, provocând perturbări majore de călătorie. De atunci, cea mai mare economie a Europei a fost lovită de o serie de greve la nivel naţional care au afectat călătoriile aeriene, căile ferate şi transportul public.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.