Patria Bank, banca rezultată în urma fuziunii din luna mai 2017 dintre fosta Banca Comerciala Carpatica şi fosta-Patria Bank, împrumută 5 milioane euro de la acţionarul majoritar, EEAF Financial Services BV, având o maturitate de şase ani, cu rambursare într-o singură tranşă la scadenţă, pentru a-şi consolida direcţia de creştere.
Contractul de împrumut a fost semnat pe 29 martie, potrivit unui anunţ al băncii.
”Împrumutul este menit să consolideze direcţia de creştere şi îmbunătăţirea continuă a poziţiei în piaţă a Patria Bank SA, prin angajamentul acţionarului majoritar de a continua proiectele de dezvoltare ale băncii şi de a contribui la procesul de consolidare a bazei de capital, în măsură să permită creşterea dinamica asumată în urma procesului de fuziune”, informează banca.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Patria Bank, banca rezultată în urma fuziunii din luna mai 2017 dintre fosta Banca Comerciala Carpatica şi fosta-Patria Bank, a raportat pentru anul trecut pierderi de 42 milioane lei, la venituri totale din exploatare de 142,5 milioane lei.
Astfel, anul trecut a reprezentat un exerciţiu financiar în care cele două bănci au funcţionat separat patru luni anterior fuziunii şi opt luni împreună ca bancă fuzionată.
Venitul total din exploatare de 142,5 milioane lei este cu 7,8% sub nivelul bugetat, mai ales din cauza nerealizării plasamentului unei porţiuni din lichiditatea excedentară printr-o achiziţie de portofoliu.
Cheltuielile operaţionale, în sumă de 165 milioane lei au înregistrat o scădere cu 2,9% faţă de nivelul bugetat, datorită procesului de reorganizare a băncii în contextul fuziunii şi al optimizării reţelei de unităţi teritoriale.
Prin fuziune, Patria Bank are circa 180.000 de clienţi. Noua Patria Bank este prezentă în 63 de oraşe, prin 85 unităţi bancare, fiind un participant activ şi inovativ pe segmentele agro, microîntreprinderi şi IMM şi dezvoltând segmentul retail în mediul urban şi mai ales în oraşele mici şi în mediul rural.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.