Pakistanul s-a alăturat clubului de parteneri în expansiune al Chinei într-un proiect ambiţios de construire a unei staţii de cercetare la polul sud al Lunii, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Împreună cu premierul chinez Li Qiang, prim-ministrul interimar al Pakistanului Anwar ul Haq Kakar a asistat miercuri la semnarea unui acord iniţial de cooperare la Beijing.

Administraţia Spaţială Naţională din China a declarat vineri că această cooperare va acoperi domenii precum aspectele de inginerie şi operaţionale ale programului de bază lunară chinezească.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

China, care îşi propune să devină o putere spaţială majoră până în 2030, şi-a asigurat deja cooperarea din partea Rusiei, Venezuelei şi Africii de Sud.

Beijingul şi-a stabilit obiectivul ca astronauţii săi să aselenizeze pe Lună până la sfârşitul acestui deceniu.

Termenul de construire a unui avanpost la polul sud lunar coincide cu programul mai ambiţios al NASA, Artemis, care îşi propune să readucă astronauţii americani pe suprafaţa lunară în decembrie 2025, cu condiţia să nu aibă loc întârzieri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.