Proiectul de aprobare a OUG privind aşa-numita taxă de solidaritate aplicată companiilor a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor conîinând un amendament propus de liberalul Alexandru Nazare, despre care acesta afirmă că ”reglementează justa aşezare a sarcinii fiscale în plata contribuţiei de solidaritate, echitatea şi transparenta în piaţă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Amendamentul admis, analizat de Profit.ro, îşi propune explicit să facă în aşa fel încât şi companiile care, strict în baza situaţiilor financiare de anul trecut, nu au obţinut minimum 75% din cifra de afaceri din activităţi vizate de contribuţia de solidaritate (extracţie de ţiţei, gaze şi huilă, respectiv fabricare de produse petroliere rafinate şi de cocserie) să fie obligate să plătească contribuţia. Fără ca numele companiei să fie menţionat ca atare, este limpede că amendamentul are ca ţintă OMV Petrom, care a declarat în repetate rânduri că, în opinia sa, nu datorează contribuţia, luând în calcul prevederile OUG şi rezultatele sale pe 2022, comentează Profit.ro.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Oficialii OMV au reacţionat, arătând că „amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituţiei României” şi catalogînd acest aspect drept unul „îngrijorător”.
 
„Amendamentul la PLX128/2023 (Contribuţia de Solidaritate) propus de mine a fost preluat de Coaliţie şi a fost votat in unanimitate în comisia de buget şi adoptat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor. Amendamentul reglementează justa aşezare a sarcinii fiscale în plata contribuţiei de solidaritate, echitatea şi transparenta în piaţă”, a anunţat, miercuri după amiază, senatorul PNL Alexandru Nazare.
Într-o postare pe Facebook, fostul ministru susţine că amendamentul pe care l-a propus previne aplicarea discriminatorie a contribuţiei.
„Acesta vizează clarificarea modului de determinare a ponderii activităţilor în cifra de afaceri în viziunea actului normativ intern şi în lumina actului de drept UE. În lipsa  introducerii acestor prevederi de natură procedurală prin care să se stabilească modalitatea concretă de stabilire a contribuabililor ce intră sub incidenţa actului normativ, legea ar fi putut fi aplicată într-o manieră discriminatorie faţă de contribuabilii pe acelaşi segment al pieţei, discriminarea fiind generată de structura modului de afacere a fiecărui contribuabil în parte (unii având un model de afacere constituit dintr-o activitatea corespunzătoare unui singur CAEN,  alţii având mai multe activităţi pe CAEN-uri multiple), ci nu de faptul că unii au beneficiat sau nu de creşterea conjuncturală a preţurilor.  Clarificarea legislativă îşi propune să evite deci, aplicarea neunitară  a reglementărilor naţionale şi implicit Unionale şi cu riscul iminent de distorsiune a pieţei concurenţiale la nivel intern şi Unional, având în vedere că economiile naţionale sunt interconectate”, mai scrie Nazare.
Oficialii OMV au reacţionat în urma deciziei Legislativului.
"Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituţiei României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiţii depind, printre altele, de un regim fiscal şi de reglementare previzibil. Menţionăm că, în 2022, am plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. Din această sumă, 2 miliarde lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut", arată OMV Petrom într-un mesaj transmis Profit.ro.
Conform jurnaliştilor de la Profit.ro, legea a fost adoptată cu 178 de voturi pentru, 71 de abţineri  - toţi ce 24 de deputaţi AUR prezenţi, 28 dintre cei 29 de deputaţi USR prezenţi şi 19 dintre cei 26 de deputaţi neafiliaţi prezenţi – şi nicio abţinere.

Urmăreşte conferinţa News.ro ”Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României pe 2023”, joi, 30 martie, începând cu ora 10.00, pe www.News.roFacebook News.ro si  Profit News TV.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.