OMV Petrom şi-a planificat investiţii de 8 miliarde lei în acest an. În segmentul de Explorare şi Producţie, investiţiile sunt estimate la circa 5,8 miliarde lei, din care mai mult de jumătate pentru proiectul Neptun Deep, arată raportul publicat marţi de companie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 2024, investiţiile au fost majorate cu 52%, la 7,17 miliarde lei, faţă de 4,7 miliarde lei în 2023.

”Presupunând un mediu de reglementare şi fiscal previzibil şi competitiv, valoarea investiţiilor organice se estimează că va fi de circa 8 miliarde lei. Planificăm investiţii mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, precum şi proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, în principal SAF/HVO, energie din surse regenerabile şi reteaua de staţii de încărcare a vehiculelor electrice (EV). În plus, investiţiile potenţiale inorganice sunt estimate la până la 0,6 miliarde lei (investiţii 2024: 6,3 miliarde lei organice, 0,9 miliarde lei inorganice)”, se arată în raport.

În ceea ce priveşte proiectul Neptun Deep, OMV Petrom precizează că va continua să se concentreze pe activităţile de obţinere a permiselor, pe lucrările de construcţie şi fabricarea de echipamente, precum şi pe forarea primei sonde în 2025

Legat de perimetrul Han Asparuh offshore din Bulgaria, finalizarea tranzacţiei de asociere cu NewMed Energy este aşteptată să aibă loc în prima jumătate a anului 2025.

”Continuăm activitatea de explorare în calitate de operator, urmărind să forăm o sondă de explorare în 2025”, se precizează în raportul anual.

OMV Petrom se aşteaptă să genereze un flux de trezorerie extins înainte de plata dividendelor negativ, în contextul unor investiţii în creştere (2024: 0,7 miliarde lei).

Pentru anul 2024, directoratul propune un dividend de bază în valoare brută de 0,0444 lei/actiune, în creştere cu 7,5%, la mijlocul intervalului de 5-10% pe an menţionat în îndrumarea privind dividendele. În plus, la jumătatea anului 2025, directoratul va decide dacă va fi propusă distribuirea de dividende speciale.

Explorare şi Producţie

Productia se estimează că va fi de aproximativ 104.000 barili echivalent petrol/zi (de la 109.000 bep/zi în 2024), luând în considerare faptul că nu se vor efectua vânzări de active.

”Optimizarea portofoliului: concentrarea continua pe barilii cei mai profitabili, prin evaluarea unor vanzari selective de zacaminte”, arată raportul.

Investiţiile în Explorare şi Producţie vor fi de circa 5,8 miliarde lei în 2025 (faţă de 4,5 miliarde lei în 2024), din care mai mult de jumătate pentru Neptun Deep.

”Plănuim forarea a circa 40 de sonde noi şi sidetrack-uri şi realizarea a până la 500 de reparaţii capitale la sonde (2024: 39 de sonde noi şi sidetrackuri şi 511 reparatii capitale la sonde)”, mai arată documentul.

OMV Petrom are ca ţintă reducerea intensităţii emisiilor de carbon cu 30% până în 2030 faţă de 2019 (2024 preliminar: scădere de ~12% faţă de 2019).

Grupul şi-a planificat totodată progrese în dezvoltarea portofoliului de energie electrică din surse regenerabile. ”După finalizarea tranzacţiilor de fuziuni şi achizitii anunţate în 2024, ne propunem să creştem treptat producţia de energie electrică în 2026-2027. În privinţa biocombustibililor, intenţionăm să începem construcţia unităţii SAF/HVO”, mai arată raportul.

Pe partea de mobilitate electrică, compania va continua extinderea reţelei de încărcare a autovehiculelor electrice în regiune, având ca obiectiv atingerea unui număr de peste 1.500 de puncte de încărcare până la final de an, atât în staţiile de alimentare, cât şi în alte locaţii (la finalul anului 2024, grupul avea în jur de 900 de puncte de încărcare).

Rafinare şi Marketing:

Rata de utilizare a rafinăriei se estimează că va fi în intervalul 90% - 95% (în 2024 a fost de 97%), în scădere faţă de anul precedent din cauza perioadei de 20 de zile de revizie planificată în trimestrul 2 2025.

Vânzările totale de produse rafinate se estimează ca vor fi stabile faţă de anul precedent (2024: 5,8 milioane tone); vânzările cu amănuntul de carburanţi se estimează ca vor fi uşor mai mari faţă de anul precedent.

Gaze si Energie

În segmentul de Gaze si Energie, OMV Petrom estimează volume totale de vânzări de gaze naturale mai mici faţă de 2024 (2024: 43,3 TWh), în principal din cauza surselor de aprovizionare şi oportunităţilor de tranzacţionare mai reduse.

Producţia totală netă de energie electrică este prognozată să fie stabilă faţă de 2024 (2024: 4,92 TWh), în contextul unei opriri planificate de 20 de zile pentru întreaga capacitate a centralei Brazi în T2 2025 (2024: oprire planificată pentru întreaga capacitate în aprilie şi jumătate din capacitate în mai).

Pentru 2025, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi în jur de 75 dolari/bbl (2024: 80,8 dolari/bbl).

Marja de rafinare se preconizează că va fi în intervalul 7 - 8 dolari/bbl (2024: 9,2 dolari/bbl).

”În România, preconizăm că cererea de produse petroliere în comertul cu amanuntul va fi usor peste nivelul din 2024, in timp ce cererea de gaze naturale si energie electrica va fi stabila comparativ cu 2024. O ordonanta de urgenta a Guvernului, in vigoare de la 1 aprilie 2024, a adus modificari cadrului de reglementare a gazelor naturale si energiei electrice si urmeaza sa expire la sfarsitul lunii martie 2025. In prezent, exista discutii publice cu privire la potentiala extindere a aplicabilitatii cadrului de reglementare a gazelor naturale si energiei electrice in 2025”, arată compania.

Taxa pe cifra de afaceri introdusa in 2024 (0,5% pentru OMV Petrom S.A. si OMV Petrom Marketing S.R.L.) se estimeaza ca va avea un impact anual total de sub 250 milioane lei in 2025 (2024: 216 milioane lei).

O taxa de 1% din valoarea constructiilor a fost introdusa incepand cu 1 ianuarie 2025. Sunt asteptate clarificari cu privire la detaliile de aplicare (ex. domeniul de aplicare, baza de impozitare). Impactul estimat preliminar pentru 2025 este de ordin mediu in zeci de milioane de euro.

In 2024, OMV Petrom a finalizat forarea a 39 de sonde noi si sidetrack-uri, din care doua sonde de explorare (2023: 42 de sonde noi si sidetrack-uri, din care nicio sonda de explorare).

 La 31 decembrie 2024, rezervele totale dovedite de titei si gaze naturale din portofoliul OMV Petrom au totalizat 395 milioane bep (2023: 424 milioane bep). Pentru anul 2024, rata de inlocuire a rezervelor, calculata pe un an, a fost 27% (2023: 207%, reflectand maturarea proiectului Neptun Deep).

Rata de inlocuire a rezervelor, media pe trei ani, a fost 81% in 2024, in principal datorita maturarii proiectelor de succes (2023: 80%). Rezervele dovedite si probabile de titei si gaze naturale au insumat 637 milioane bep in 2024 (2023: 694 milioane bep).

Vânzările OMV Petrom au scăzut anul trecut cu 8%, la 35,76 miliarde lei, de la 38,8 miliarde lei în 2023, arată datele raportate marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Profitul net a urcat cu 4%, la 4,19 miliarde lei (comparativ cu 4,03 miliarde lei în 2023).

Numărul de angajaţi la nivelul Grupului OMV Petrom a crescut la finalul lui 2024 cu 37%,la 10.545 salariaţi.

Productia de hidrocarburi a scăzut la 39,9 milioane bep sau 109.000 bep/zi (2023: 41,4 milioane bep sau 113.300 bep/zi), reflectand declinul natural din principalele zacaminte.

Producţia de gaze naturale a scăzut anul trecut cu 3%, la 3,18 miliarde metri cubi gaze.

Centrala electrică Brazi a generat o producţie netă de electricitate excelenta de 4,9 TWh, comparativ cu 4,2 TWh în 2023.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.