Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, vrea să construiască în parteneriat un terminal de bitum şi a primit şase intenţii de participare de la companii precum OMV Petrom şi Trafigura Pte Ltd, arată un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Societatea este interesată de constituirea unor parteneriate, deoarece nu deţine surse proprii pentru implementarea unor astfel de proiecte de dezvoltare. În prezent, în incinta Port Constanţa funcţionează un singur furnizor de servicii de manipulare şi depozitare bitum.
”În completarea Raportului curent nr. 526/15.09.2023, societatea OIL TERMINAL informează acţionarii şi investitorii ca, până la data limita de 20.10.2023, au fost depuse intenţii de către:
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
1. Takida Terminal S.R.L.;
2. Euronova Energies S.A.;
3. Frial S.A.;
4. OMV Petrom S.A.;
5. Trafigura Pte Ltd;
6. Vitaro Energy S.R.L.
În perioada următoare vor fi stabilite întâlniri cu fiecare dintre aceştia pentru a identifica cele mai potrivite soluţii de constituire a perteneriatului de construire a unui terminal de bitum, ofertele ferme obţinute ulterior urmând a fi supuse analizei Adunarii Generale a Acţionarilor”, arată anunţul companiei.
Societatea îşi desfăşoară activitatea în 3 depozite, cu o capacitate totală de depozitare 1,4 milioane metri cubi.
Statul român reprezentat prin Ministerul Energiei este principalul actionar şi deţine 87,75% din capitalul social.
Compania are circa 950 de angajaţi şi a înregistrat un profit net de 25,38 milioane de lei în primele şase luni ale anului, la venituri de 172,5 milioane de lei.
Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 368,65 milioane lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.