O pană de curent a afectat sâmbătă seara peste 70.000 de locuinţe, precum şi circulaţia metrolului în Manhattan, cel mai populat din cele cinci cartiere din New York, potrivit companiei de electricitate Con Edison, care a precizat că problema a fost rezolvată. Incidentul a avut loc chiar de aniversarea unei pene masive de curent din 1977, care a lăsat New York-ul în întuneric şi a declanşat jafuri şi incendieri, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pana de sâmbătă seara a durat aproximativ cinci ore şi a provocat oprirea trenurilor de metrou şi blocarea oamenilor în lifturi.

Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, directorul Con Edison, John MacAvoy, a declarat că toate cele cinci reţele care fuseseră afectate au fost repuse în funcţiune. Aceesta a explicat că problema pare să fi fost provocată de o substaţie, dar cauza este încă cercetată.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pana a avut loc între bulevardul Fifth Avenue şi Hudson River şi de la strada West 42 la strada 72, potrivit departamentului de pompieri.

Iluminatul stradal şi semafoarele nu au mai funcţionat şi a fost nevoie de evacuaarea oamenilor din clădiri ale cartierului.

Departamentul de poliţie din New York a confirmat că nu a fost o glumă ci o problemă tehnică, a scris primarul Bill de Blasio pe Twitter.

Un tânăr de 26 de ani, Alex Hammerli, care plecase către un bar, a spus că niciun metrou nu circula pe o distanţă de 45 de străzi, jumătate dintre trenuri nu funcţionau. El s-a arătat surprins că nu au avut loc acte antisociale şi a spus că poliţia încerca să închidă străzile afectate.

Un număr de spectacole programate sâmbătă seara au fost anulate, iar spectatorii au fost lăsaţi să aştepte în faţa teatrelor.

Actorii din muzicalul Hadestown au întreţinut publicul care aştepta în faţa Walter Kerr Theatre.

Cântăreaţa Jennifer Lopez a spus că este ”devastată şi cu inima zdrobită” că pana a obligat-o să anuleze un concert în Madison Square Garden. Mii dintre fanii acesteia au fost evacuaţi după producerea penei de curent.

Autoritatea pentru transporturi Metropolitane (Metropolitan Transportation Authority - MTA) a recomandat călătorilor să evite metrou subteran, după ce pasagerii au fost blocaţi sub pământ timp de peste o oră.

"Am fost blocaţi timp de 75 de minute. Este întuneric complet, oamenii au ieşit folosind lumina de la telefoanele mobile”, a declarat Jeff O'Malley, în vârstă de 57 de ani.

Imagini video cu reluarea furnizării de energie în unele zone afectate au fost publicate pe Twitter.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.