O companie daneză care furnizează soluţii software pentru digitalizare în domenii precum apărare sau sănătate şi care are o sucursală cu peste 150 de angajaţi în România a fost selectată ca partener al Alianţei Nord-Atlantice, căreia îi va furniza software de comandă şi control pentru forţele terestre.
„În urma unui parteneriat cu Agenţia pentru Comunicaţii şi Informaţii a NATO (Agenţia NCI), Systematic va pune la dispoziţie suita SitaWare Headquarters, care va fi folosită în structurile de comandă NATO, unde va consolida capabilităţile operaţionale ale Alianţei în situaţii de potenţial conflict. Suita SitaWare va asigura un nivel ridicat de comunicaţii tactice şi interoperabilitate care vor îmbunătăţi semnificativ planificarea colaborativă şi înţelegerea situaţiei tactice la toate nivelurile de comandă şi pentru toate domeniile pe timpul misiunilor sau operaţiunilor militare. SitaWare Headquarters, software-ul selectat de NATO, este un produs de top al Systematic şi este dezvoltat şi în România, de către echipa locală, evidenţiind încă o dată nivelul ridicat de specializare al dezvoltatorilor din ţara noastră”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de compania Systematic.
Sistemul SitaWare Headquarters a trecut printr-un proces de licitaţie înainte de a fi selectat ca soluţie folosită de structurile NATO.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
SitaWare Headquarters este o soluţie validată din punct de vedere operaţional, care furnizează o comunicare tactică superioară, interoperabilitate, planificare colaborativă fără întreruperi şi o cunoaştere cuprinzătoare a situaţiei în întregul teatru de operaţiuni. Sistemul permite schimbul de informaţii vitale şi planuri extinse la toate nivelurile de comandă şi în toate domeniile, în cadrul reţelelor de luptă proprii, de coaliţie şi comune.
Firma Systematic a fost fondată în 1985 şi livrează soluţii software în domeniul apărării în peste 50 de ţări membre şi partenere ale NATO.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.