NVIDIA a înregistrat în ianuarie o creştere record a valorii sale de piaţă, cel mai mare avans lunar de până acum, determinată de un optimism sporit în ceea ce priveşte inteligenţa artificială (AI), previziunile pozitive ale analiştilor şi anunţul companiei privind ofertele extinse de AI, transmite Reuters.
Cel mai valoros producător de cipuri din lume şi-a mărit valoarea de piaţă cu o valoare fără precedent de 296,52 miliarde de dolari, până la aproximativ 1.520 miliarde de dolari, depăşind maximul anterior de 248,23 miliarde de dolari, atuins în creşterile acţiunilor din mai 2023.
Luna trecută, acţiunile Nvidia au urcat la noi maxime, în urma anunţului privind noi procesoare grafice desktop şi progrese în componentele şi software-ul legat de AI.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Între timp, Microsoft, cea mai valoroasă companie din lume, s-a bucurat, de asemenea, de o creştere puternică a valorii de piaţă, adăugând 159,36 miliarde de dolari, în mare parte atribuită cererii în creştere pentru serviciul său cloud Azure.
Gigantul tehnologic a raportat marţi un profit şi venituri trimestriale mai mari decât estimările, deşi investitorii au devenit precauţi cu privire la creşterea costurilor sale, despre care se aşteaptă ”să crească semnificativ” pe o bază secvenţială.
Începând de miercuri, valoarea de piaţă a Microsoft a fost de 2.950 miliarde de dolari, depăşind valoarea de piaţă a Apple, de 2.850 miliarde de dolari.
Între timp, Meta Platforms a cunoscut o îmbunătăţire a valorii sale de piaţă, luna trecută, revenind peste pragul de 1.000 de miliarde de dolari pentru prima dată din septembrie 2021.
Acţiunile Meta au crescut cu peste 14%, până la un record de 451 de dolari, după deschiderea bursei de joi, ridicându-şi capitalizarea de piaţă cu 148 de miliarde de dolari, la 1.160 miliarde de dolari, după ce proprietarul Facebook a înregistrat o creştere de 25% a veniturilor, la 40,1 miliarde de dolari, pentru trimestrul încheiat în decembrie, şi şi-a declarat primul său dividend.
La celălalt capăt al spectrului, Tesla a apărut ca având cea mai slabă performanţă dintre primele 20 de companii globale după capitalizarea pieţei, pierzând aproximativ 24,5% din valoarea sa în ultima lună, din cauza îngrijorărilor legate de încetinirea creşterii.
CEO-ul Elon Musk a avertizat că creşterea vânzărilor va fi ”considerabil mai mică” în acest an, în ciuda reducerilor recente de preţ.
În plus, Saudi Arabian Oil a înregistrat o scădere de 7,3% a valorii sale de piaţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.