Anul trecut, pentru prima oară, serviciile de streaming video au depăşit, la nivel global, 1 miliard de abonaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un raport oficial MPAA (Motion Picture Association) arată că, în 2020, numărul abonamentelor pe care serviciile de streaming video le însumează a ajuns la 1,1 miliarde.

Pandemia şi izolarea socială au contribuit la creşterea masivă a numărului de abonamente, care, comparativ cu 2019, a fost mai mare cu 26%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ca urmare, veniturile din home entertainment au crescut anul trecut cu 23%, ajungând la 68,8 miliarde de dolari. Această piaţă a crescut la nivel global cu 30%.

În acelaşi timp, închiderea parţială sau temporară a cinematografelor a dus la scăderea drastică a veniturilor acestora. În 2020, veniturile din cinematografie au căzut cu 72%, la doar 12 miliarde de dolari.

Scăderea cinematografelor coroborată cu creşterea masivă a streaming-ului a schimbat drastic peisajul pieţei de entertainment. Digitalul reprezintă acum 76% din întreaga piaţa, în vreme ce cinematografia şi suportul fizic mai au 15% respectiv 9%.

Entertainment-ul pe suport fizic a scăzut anul trecut cu 20%, generând doar 7 miliarde de dolari.

Per ansamblu, anul trecut, pierderile din cinematografie şi discurile fizice au fost mai mari decât câştigurile din streaming. Veniturile totale ale industriei de entertainment au fost de 80,8 miliarde dolari, în scădere cu 18% faţă de 2019.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.