Compania de stat Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, şi consorţiul internaţional format din Candu Energy Inc. (o companie AtkinsRéalis), Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation şi Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat ceremonial contractul de Inginerie, Procurare şi Construcţie (EPC) pentru avansarea retehnologizării Unităţii 1 a CNE Cernavodă. Valoarea estimată a contractului este de 1,9 miliarde euro.
”Nuclearelectrica şi consorţiul internaţional Candu Energy Inc. (o companie AtkinsRéalis), Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation şi Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat ceremonial contractul de Inginerie, Procurare şi Construcţie (EPC) pentru avansarea retehnologizării Unităţii 1 a CNE Cernavodă, în data de 19 decembrie 2024. Valoarea estimată a contractului este de 1,9 miliarde euro, iar intrarea sa în vigoare este condiţionată de aprobarea Adunării Generale a Acţionarilor Nuclearelectrica şi de aprobarea Guvernului Canadian”, anunţă compania.
În cadrul unei ceremonii speciale de semnare, în prezenţa şefului Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, a ministrului energiei în România, Sebastian Burduja, a E.S. Rim Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea în România, E.S. Gavin Buchan, ambasadorul Canadei în România şi E.S. Valeria Baistrocchi, chargé d'affaires ambasada Italiei în România, Nuclearelectrica, AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation şi Korea Hydro & Nuclear Power Co au marcat cea mai importantă etapă a proiectului de retehnologizare a Unităţii 1.
Domeniul principal de aplicare a contractului EPC constă în: elaborarea proiectului detaliat şi a detaliilor de execuţie, achiziţionarea de echipamente şi materiale, executarea lucrărilor de retubare şi a lucrărilor de retehnologizare, precum şi construirea infrastructurii necesare pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a CNE Cernavodă.
”Investiţiile în energie reprezintă o componentă esenţială a viziunii Guvernului de a pregăti viitorul energetic curat şi durabil. Felicit Nuclearelectrica pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă şi pentru întreg portofoliul de investiţii, menite să contribuie la stabilitatea energetică a României”, a afirmat şeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
Nuclearelectrica îşi propune să atingă neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon, să extindă producţia de energie curată, să fie lider în inovaţie şi progres tehnologic, să gestioneze resursele în mod durabil şi să dezvolte comunitatea şi forţa de muncă.
“România şi-a asumat rolul de lider regional în domeniul energiei nucleare. Dorim să fim pionieri în dezvoltarea de reactoare de mici dimensiuni, deja am semnat contractul pentru studiul de fezabilitate, am reuşit să semnăm contractul pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, iar astăzi am semnat şi contractul final pentru retehnologizarea Unităţii 1 de la centrala nucleară Cernavodă, pe care o vom putea exploata pentru încă 30 de ani.
Am reuşit în ultimul an şi jumătate să atragem finanţări nerambursabile de aproape 14 miliarde de euro şi să respectăm deviza asumată: investiţii, investiţii, investiţii. Felicit pe această cale conducerea Nuclearelectrica pentru munca depusă şi pentru că am reuşit împreună să deblocăm proiecte vitale pentru România”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei în România.
Obiectivul retehnologizării Unităţii 1 a CNE Cernavodă este de a asigura funcţionarea unităţii pentru un alt ciclu de viaţă în condiţii de siguranţă şi eficienţă economică.
”Pentru a atinge acest obiectiv, toate activităţile de pregătire şi implementare a Proiectului de retehnologizare U1 se desfăşoară în conformitate cu standardele de excelenţă şi cu experienţa internaţională dobândită în urma retehnologizării altor unităţi nucleare CANDU la nivel global. Acesta este un proiect cheie care va prelungi durata de viaţă operaţională a Unităţii 1 cu 30 de ani pentru a sprijini obiectivele de decarbonizare a României prin evitarea a încă 5 milioane de tone de emisii de CO2 anual. Suntem dornici să lucrăm cu parteneri de renume internaţional care au contribuit istoric la performanţa operaţională actuală a Unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă”, a declarat Cosmin Ghiţă, chief executive officer, Nuclearelectrica.
Ultimele şapte reactoare CANDU construite în întreaga lume, precum şi extinderea continuă a duratei de viaţă a 10 reactoare CANDU din Ontario, au fost realizate la timp şi în conformitate cu bugetul, spun reprezentanţii AtkinsRéalis.
”Fiind singura organizaţie care şi-a asumat un rol principal în fiecare proiect de prelungire a duratei de viaţă a reactoarelor CANDU de până acum la nivel global, palmaresul nostru de neegalat în ceea ce priveşte respectarea termenelor, a costurilor, a siguranţei şi a performanţelor de calitate, împreună cu expertiza partenerilor noştri de consorţiu de top, cu experienţă dovedită, vor realiza acest proiect pentru România la un nivel peste aşteptări”, a declarat Joe St. Julian, preşedinte, Nuclear, AtkinsRéalis.
La rândul său, Bobby Kwon, preşedinte şi CEO al CCC, afirmă că societatea apreciază încrederea pe care România a demonstrat-o până în prezent în tehnologia nucleară canadiană şi ”este încântată să faciliteze acest proiect important, care va asigura în continuare accesul românilor la energie fără emisii şi va contribui la realizarea potenţialului României ca centru regional pentru electricitate curată în Europa de Est”.
Compania Naţională „Nuclearelectrica” SA este compania naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar alţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.
„Această realizare reafirmă recunoaşterea la nivel mondial a expertizei KHNP în operare şi întreţinere. Cu peste 50 de ani de experienţă în operarea centralelor nucleare şi în gestionarea proiectelor, inclusiv în retehnologizarea Unităţii 1 Wolsong, KHNP se angajează să finalizeze acest proiect cu succes, la timp şi în limitele bugetului”, spune Ph.D. Whang Joo-ho, preşedinte şi CEO al Korea Hydro & Nuclear Power Co.
Sucursala Nuclearelectrica (CNE) Cernavodă operează două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi din cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a realizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a susţine proiectele de investiţii pe termen lung ale companiei.
Nuclearelectrica are un rol major la nivel naţional, contribuind cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 în România.
Nuclearelectrica are 28 de ani de experienţă în exploatare. Prin cele 3 proiecte strategice de investiţii, (Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă, Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 a CNE Cernavodă şi implementarea SMR-urilor), compania urmăreşte să furnizeze energie curată, să sprijine stabilitatea energetică a României şi obiectivele de decarbonizare, să sprijine Acordul de la Paris şi să sprijine şi iniţiativele cu impact asupra sănătăţii umane.
Creată prin integrarea unor organizaţii cu tradiţie care datează din 1911, AtkinsRéalis este o companie nucleara si de servicii de inginerie de clasă mondială. Desfăşoară capacităţi globale la nivel local şi furnizează servicii end-to-end unice de-a lungul întregului ciclu de viaţă al unui activ, inclusiv servicii de consultanţă, şi mediu, reţele inteligente şi securitate cibernetică, proiectare şi inginerie, achiziţii, managementul proiectelor şi al construcţiilor, operaţiuni şi întreţinere, dezafectare şi capital.
CCC este agenţia de contractare de la guvern la guvern a Canadei. Guvernele din întreaga lume apelează la CCC pentru a facilita achiziţiile din Canada pentru proiecte de importanţă naţională şi pentru a-şi reduce riscul de achiziţii internaţionale.
Ansaldo Nucleare face parte din grupul Ansaldo Energia şi acoperă toate activităţile din sectorul nuclear, de la proiectarea componentelor critice de înaltă tehnologie la extinderea duratei de viaţă, de la dezafectare şi gestionarea deşeurilor la fuziune. Este un actor-cheie în dezvoltarea reactoarelor modulare mici şi a reactoarelor de generaţia IV. Grupul Ansaldo Energia este unul dintre liderii mondiali în producţia de energie electrică. Activitatea sa principală constă în furnizarea şi service-ul de componente şi soluţii tehnologice pentru generarea de energie cu ajutorul maşinilor rotative. Cu sediul central în Genova (Italia), grupul are peste 3 300 de angajaţi şi o prezenţă internaţională puternică, cu mai mult de 30 de birouri în întreaga lume.
Korea Hydro & Nuclear Power Co., Ltd., (KHNP) este un jucător cheie în industria energetică din Coreea, producând peste 30% din totalul electricităţii interne. KHNP operează 26 de centrale nucleare şi este implicată în diverse proiecte de construcţie şi exploatare a centralelor nucleare şi hidroelectrice din ţară şi din străinătate, inclusiv în construcţia centralelor nucleare Barakah din EAU. Timp de peste 40 de ani, KHNP a construit în mod continuu centrale nucleare, acumulând cunoştinţe şi know-how tehnic extinse. Din 2009 până în 2011, KHNP a finalizat retubarea Unităţii 1 Wolsong din Coreea, care este acelaşi tip de reactor precum Unitatea 1 Cernavodă, un reactor CANDU-6.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.