Nordis Group, companie imobiliară specializată în dezvoltarea de ansambluri hoteliere şi rezidenţiale de lux, achiziţionează noi terenuri de peste 23.000 de metri pătraţi în continuarea complexului Nordis Mamaia, a anunţat joi compania într-un comunicat, în care mai este precizat că acesta devine cea mai mare dezvoltare hotelieră şi rezidenţială din România, cu investiţii finale de peste 200 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Construcţia la această fază a proiectului, pe o suprafaţă nouă de aproape 20.000 de metri pătraţi de teren, va începe spre sfârşitul acestui an, după lansarea hotelului Nordis Mamaia, cel mai mare hotel din România, şi va include un total de peste 1.400 de noi apartamente premium şi peste 10.000 metri pătraţi de spaţii comerciale”, se arată în comunicat. 

Totodată, pe un alt teren recent achiziţionat, cu o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi, va fi construită o parcare modernă cu 11 etaje, care va include peste 1.200 de locuri de parcare şi servicii de valet parking. Printre facilităţile noii zone a ansamblului se numără plajă proprie, restaurante şi cafenele, spaţiu de promenadă, loc de joacă pentru copii, patinoar, târg de Crăciun, spaţii care se alătură facilităţilor existente din prima etapă a proiectului şi anume SPA, piscine, cinematograf, săli de conferinţă, restaurante şi cafenele, galerie comercială, plajă de peste 20.000 de metri pătraţi. 

Întreg ansamblul Nordis Mamaia va cuprinde peste 3.000 de camere de hotel şi apartamente, dar şi peste 20.000 de metri pătraţi de spaţii de retail. Astfel, în urma unei investiţii de peste 200 de milioane de euro, va deveni cea mai mare dezvoltare imobiliară de pe litoralul românesc şi una dintre cele mai mari investiţii din România, se mai arată în comunicat. 

„Ne-am propus să aducem în România produse imobiliare excepţionale, care depăşesc cele mai înalte standarde de calitate. Cererea pentru prima etapă a proiectului a depăşit aşteptările noastre cele mai optimiste, clienţii noştri au apreciat atenţia deosebită la detalii, arhitectură, designul interior şi, mai ales, materialele de calitate pe care le folosim şi deşi ne-am confruntat cu diverse piedici în această perioadă incertă, suntem astăzi foarte aproape de deschiderea unui ansamblu exclusivist de excepţie pe litoralul românesc. De aceea, am cumpărat noile suprafeţe de teren, astfel încât prin extinderea Nordis Mamaia să venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu apartamente de lux, care propun un stil de viaţă premium, cu toate facilităţile şi serviciile unui hotel de 5 stele. Facem acest lucru pentru că românii îşi doresc locuinţe la un standard înalt cu facilităţi excelente. La fel de important este faptul că Nordis Group oferă o nouă şansă turismului românesc, punând România pe harta destinaţiilor de lux, lucru de care suntem siguri că românii se simt mândri”, a declarant fondatorul Nordis Group, Emanuel Poştoacă.

Întreg complexul va fi deschis 12 luni pe an şi va include şi o galerie comercială premium cu boutique-uri ale unor branduri de lux, cazino, o clinică de servicii medicale şi de kinetoterapie, un muzeu de artă contemporană, astfel încât locuirea aici să ofere toate facilităţile unui stil de viaţă la superlativ, dar şi o grandioasă sală de evenimente pentru concerte sau evenimente sportive.  

În prezent, prima etapă a ansamblului rezidenţial şi hotelier Nordis Mamaia are un grad de ocupare de peste 80%. Construcţia cuprinde 747 camere şi apartamente de hotel şi 613 apartamente rezidenţiale şi dispune de cel mai mare SPA de pe litoralul românesc, cu o suprafaţă de peste 3.200 mp. Investiţia în prima etapă a ansamblului Nordis Mamaia s-a ridicat la aproximativ 90 de milioane de euro.

Nordis Group a anunţat miercuri că şi-a deschis agenţie de turism, cu vacanţe de lux şi servicii exclusiviste, şi preconizează vânzări de pachete turistice în valoare de peste 7 milioane de euro în primul an de activitate. Destinaţiile căutate de români sunt: Maldive, Republica Dominicană, Egipt, Monaco, Dubai, Elveţia sau Turcia, Seychelles, Mexic, Punta Cana, Kenya şi Zanzibar. Costurile pentru un sejur pot începe de la 1.000 de euro, în destinaţii precum city-break în Istanbul, şi pot ajunge la 50.000 de euro în Maldive.

Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea ansambluri hoteliere şi rezidenţiale de lux. Grupul de firme este format din 7 entităţi: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture, Nordis Travel si Nordis Property Management. 

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.