Grupul Electrica va susţine tot ce înseamnă tehnologie verde, iar România poate să joace o carte foarte importantă în această regiune, a declarat marţi Corina Popescu, CEO Electrica, în cadrul videoconferinţei “Energie la tine acasă”, organizată de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.
”Grupul Electrica va susţine tot ce înseamnă tehnologie green. Eu cred că România poate să joace o carte foarte importantă în această regiune dacă înţelege că viitorul este green şi dacă încearcă să găsească alternative pentru acele zone care sunt afectate. Green este cartea pe care trebuie sa o jucam”, a precizat CEO Electrica.
Corina Popescu a amintit şi o întâmplare din vremea în care ocupa postul de secretar de stat în Ministerul Energiei, acum câţiva ani, din prima sa deplasare la Hunedoara.
”Era un miner care mi-a pus pe masă cinci diplome de reconversie profesională. Şi mi-a spus un singur lucru: 'Nu vreau să plec din ţară, vreau să rămân să lucrez aici, dar vreau să am o alternativă, indiferent dacă ea se cheamă energie verde dacă e energie produsă de cărbune sau altceva; tot ce îmi doresc este un loc de muncă şi o alternativă'. Eu cred că în ceea ce dezvoltăm şi ce îmi doresc eu la nivelul Grupului Electrica este o creştere sustenabilă, în aşa fel încât ceea ce ofer angajaţilor să fie ceva sustenabil pe termen lung şi nu un câştig pe termen scurt”, a declarat Corina Popescu.
Despre pandemie a afirmat că a fost ”o adevărată provocare”.
În ceea ce priveşte segmentul de servicii a spus că până acum a fost un fel de ”Cenuşăreasa” Grupului Electrica.
”Eu îl văd ca pe segmentul de business care are cele mai mari posibilităţi de dezvoltare. Pentru că trebuie să dezvoltăm acest segment de servicii nu neapărat pe ce au făcut până acum - şi aveau peste 85-90% din cifra de afaceri doar cu servicii pe care le prestau în Grupul Electrica - cu alte categorii de servicii care sunt îndreptate către consumatorii finali. Ne uităm către servicii de eficienţă energetică, cu noua companie fuzionată ne uităm către e-mobility, către execuţie de lucrări pe parcuri solare, contorizare inteligentă, pe acele categorii de servicii care pot să aducă plus valoare grupului”, a declarat Corina Popescu.
În luna martie, a fost aprobată fuziunea celor două companii de servicii din grup, în aşa fel încât pentru core business-ul de azi să existe trei direcţii principale: furnizare, distribuţie şi servicii.
”Toată lumea o să întrebe de ce le fuzionăm şi nu le lăsăm aşa cum sunt. Şi eu o să răspund cu o întrebare: Oare de ce CEZ a fuzionat companiile la ei acasă, în Cehia? Oare de ce Enel a fuzionat companiile la ei acasă? Pentru că sunt o serie de sinergii care practic servesc proiectului de optimizare a portofoliului”, a precizat Corina Popescu.
De asemenea, Electrica a aprobat anul trecut stategia pentru următorii cinci ani, care se axează pe optimizarea activităţii la nivelul a ceea ce companiile din grup fac în prezent şi de creştere anorganică, adică evaluează proiecte din arii de proiecte care azi nu sunt business de bază.
”Ca să poţi să creşti anorganic, trebuie să consolidezi ce ai. Cu criza aceasta care a venit, şi noi trebuie să ne eficientizăm cumva rapid. Anul trecut am aprobat strategia, acum am trecut la planurile de implementare”, a mai afirmat ea.
Videoconferinţa “Energie la tine acasă” este organizată de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox, cu sprijinul Romgaz, Transgaz, Petrom, Nova Power&Gas, FPPG, iar partener media este Profit.ro. Evenimentul este transmis LIVE pe www.news.ro şi pe pagina de Facebook.com/News.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.