Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă, marţi, că s‑a închis apelul de proiecte pentru măsura 4.1.1 BIS, pentru care au aplicat 1.906 de potenţiali beneficiari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene continuă să înregistreze progrese în implementarea pachetului de măsuri în valoare de 1,5 miliarde de euro iniţiat pentru sprijinirea mediului de afaceri. Acest pachet vine ca răspuns la crizele simultane cu care se confruntă România post-pandemică, respectiv liberalizarea preţului la energie, creşterea preţului carburanţilor şi criza generată de invazia Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, cu impact major asupra sectorului antreprenorial, unul dintre cele mai importante sectoare pentru competitivitatea şi prosperitatea ţării”, a transmis, marţi seară, MIPE, într-un comunicat de presă.  

Potrivit documentului citat, la 31 octombrie s‑a închis apelul de proiecte pentru Măsura 4.1.1 BIS, prin care a IMM-urile din industria alimentară şi a construcţiilor primesc granturi de investiţii pentru retehnologizare în valoare de 300 milioane euro.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În decurs de o săptămână, au aplicat 1.906 de potenţiali beneficiari. 

 ”Spuneam recent că niciodată nu am avut probleme, să nu ne realizăm ţinta de absorbţie atunci când a fost vorba despre mediul de afaceri, când companiile au fost implicate în apelurile de proiecte şi a trebuit să implementeze proiectele. Ei bine, deşi cunoşteam acest potenţial, tot am fost surprins de interesul acordat pentru Măsura 411 BIS, unde s‑au depus peste 1.900 de proiecte. Această atitudine proactivă este principala noastră resursă prin care ne putem consolida o poziţie competitivă la nivel european. Mai avem în această perioadă apeluri deschise în valoare totală de 500 de milioane de euro, în cadrul pachetului de 1,5 miliarde pregătit din Politica de Coeziune 2014–2020. Separat, suntem pe ultima sută de metri cu pregătirea apelului pentru digitalizarea IMM-urilor, unde avem o alocare de 350 de milioane de euro prin PNRR. Ne-am angajat să susţinem mediul de afaceri şi să oferim predictibilitate şi cred că, prin toate aceste măsuri pe care le implementăm, reuşim să oferim acea dinamizare de care antreprenorii aveau nevoie”, a transmis ministrul Marcel Boloş. 

Măsurile de 1,5 miliarde de euro sunt construite astfel: 

- 400 de milioane euro prin Măsura 4.1.1 pentru investiţii destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă; 

- 300 de milioane euro prin Măsura 4.1.1 BIS pentru investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare şi al construcţiilor; 

- 500 de milioane euro sub formă de granturi destinate eficienţei energetice; 

- 300 de milioane de euro prin Măsura 4.1.2, sprijin pentru sectorul agroalimentar sub formă de  microgranturi şi granturi pentru capital de lucru. 

Ministerulm prezintă detalii despre măsura 4.1.1 BIS. 

La 15 mai 2022, a fost aprobată OUG 113/2022, care reglementează Măsura 4.1.1 BIS, prin care a IMM-urile din industria alimentară şi a construcţiilor vor putea contracta granturi de investiţii pentru retehnologizare în valoare de 300 milioane euro, din Programul Operaţional Competitivitate (POC). 

Această măsură regrelementează cadrul pentru finanţarea IMM-urilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniile: 

a) industriei alimentară panificaţie, patiserie şi alte activităţi asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuţie şi ambalare; 

b) construcţii, materiale de construcţii, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcţii. 

Proiectele aferente apelului vor finanţa investiţii destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă şi vor avea ca activităţi eligibile: 

a) modernizarea/echiparea/racordul la utilităţi publice/ eficienţă energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităţilor de producţie existente, precum şi pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producţie pentru care nu este necesară obţinerea de autorizaţii de construire în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare; 

b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficienţă energetică, necesare activităţii de producţie, precum şi alte achiziţii de bunuri de această natură care sunt necesare capacităţilor de producţie existente. 

 Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate anunţă că pe parcursul acestui proces au fost încărcate 1.906 proiecte, în valoare totală de 666.700.639,68 euro, distribuite în cadrul apelurilor astfel: 

- 458 de proiecte în cadrul apelului aferent Acţiunii 4.1.1 BIS Investiţii în retehnologizare în domeniul alimentar, în valoare de 134.930.014,96 euro; 

- 1448 de proiecte în cadrul apelului aferent Acţiunii 4.1.1 BIS – Investiţii în retehnologizare în domeniul construcţiilor, în valoare de 531.770.624,71 euro. 

Contractele de finanţare urmează să fie semnate cu clauza suspensivă începând cu finalul lunii în curs. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.