Al doilea avion din cele două noi aparate Boeing 737-800 NG va sosi săptămâna viitoare, iar în flota companiei naţionale de transport aerian Tarom vor mai intra alte două avioane de lung-curier pentru destinaţii către China şi Statele Unite, a declarat miercuri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, cu ocazia ceremoniei intrării primului avion nou Boeing în flota companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Al doilea avion Boeing, care va fi livrat săptămâna viitoare, se numeşte ”Marea Unire”, potrivit directorului general al Tarom, Eugen Davidoiu.

La începutul acestei luni, Ministerul Transporturilor a anunţat că Tarom a semnat contractul de achiziţie prin leasing a două aeronave noi Boeing 737-800 NG, având o configuraţie de 189 de locuri. Primul aparat a intrat marţi în flota Tarom, iar al doilea va sosi săptămâna viitoare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În flota Tarom, până la finalul anului, vor intra şi alte avioane, dintre care două de lung-curier, care vor opera pe rute spre China şi Statele Unite”, a declarat Cuc.

Cele două noi avioane Boeing sunt preluate în leasing pe 10 ani de la proprietarul avioanelor, compania Air Lease, după ce linia aeriană Pegasus Airlines, care le-a cumpărat, ar fi renunţat la ele, potrivit reprezentanţilor Tarom.

După 10 ani, Tarom va decide dacă va achiziţiona sau nu cele două avioane, în funcţie de gradul lor de uzură, potrivit directorului general al companiei, Eugen Davidoiu.

Potrivit acestuia, cele două noi avioane Boeing vor opera zboruri către Madrid, Tenerife, Tel Aviv şi Larnaca. Achiziţia Tarom a fost necesară după ce, anul trecut, au fost retrase două avioane Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman.

”Cele doua Airbus A310 vor fi vândute probabil în acest an prin procedură publică. Dacă obţinem 10 milioane de euro din această tranzacţie, este bine”, a afirmat Davidoiu.

Prezent şi el la ceremonie, liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat că speră ca Tarom să devină o referinţă în domeniul transportului aerian.

”Tarom este un simbol, un motiv de mândrie naţională. Sperăm să-i convingem pe cât mai mulţi români să apeleze mai des la serviciile Tarom, să aducem compania, peste câţiva ani, acolo unde-i este locul şi să devină o referinţă în transportul aerian”, a afirmat Dragnea.

La eveniment au mai participat şi premierul Sorin Grindeanu, ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, şi ministrul de interne Carmen Dan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.