Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat încă 62 de contracte de finanţare pentru proiecte de construcţie a unor parcuri solare pentru primării şi instituţii publice. Valoarea totală se ridică la 128,47 milioane de lei, cu o putere totală instalată de 19,59 MW.
”Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, vineri, 20.12.2024, 62 contracte de finanţare aferente apelului finanţat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei - Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entităţi publice”, anunţă, sâmbătă, Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă.
Valoarea totală se ridică la 128,47 milioane de lei, cu o putere totală instalată de 19,59 MW.
“Până în prezent, am semnat peste 430 de contracte de finanţare pentru construcţia de noi parcuri solare pentru comunităţile locale, cu o valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei şi o putere totală instalată de 171,92 MW. Beneficiarii investiţiilor sunt primăriile şi instituţiile publice. Prin semnarea acestor contracte de finanţare, Ministerul Energiei susţine comunităţile să reducă din costurile cu utilităţile. Acestea vor reuşi să-şi asigure o bună parte din consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public, iar banii economisiţi se vor întoarce în comunitate prin investiţii noi. Am reuşit să accelerăm investiţiile în capacităţi de stocare, cât şi investiţii în industria producătoare de baterii. Pentru prima dată, anul acesta, folosim în mixul energetic din sistemul naţional energie din noile capacităţi de stocare. Faptul că dispunem de baterii produse în România, alături de voinţa clară a companiilor de a investi în capacităţi de stocare, ne consolidează poziţia de jucător european important pe acest segment”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Tot în această săptămână, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat alte contracte importante pentru rolul nostru de lider regional în domeniul energiei.
S-au semnat patru contracte de finanţare cu o valoare a ajutorului de stat de peste 470 milioane de lei din apelul aferent investiţiei 4.1 din PNRR pentru producţia de baterii româneşti.
Şi ultimele două contracte de finanţare cu o valoare a ajutorului de stat de peste 100 de milioane de lei din cadrul investiţiei 4.3 din PNRR pentru dezvoltarea unor noi capacităţi de stocare în baterii.
Lista contractelor semnate săptămâna aceasta:
1. Crisana Pro Construct SA – producţie acumulatori industriali Crisana
- valoare ajutor de stat 145.034.925 lei/29.150.991 euro
- capacitate – 0,547 GW/an
2. Ecorec Recycling SRL - înfiinţare unitate de producţie
- valoare ajutor de stat 46.287.430 lei/9.303.445 euro
-capacitate 0,3362 GW /an
3. Grima COM SRL – înfiinţare unitate de producţie
- valoare ajutor de stat 169.956.250 lei / 34.160.000 euro
- capacitate 0,4482 GW/an
4.SINTEZA SA - înfiintarea unei noi capacitati de productie, testare si reciclare a electrolitilor utilizati pentru fabricarea de baterii industriale pentru stocarea energiei electrice
- valoare ajutor de stat 124.036.478 lei / 24.930.452 euro
- capacitate 2 GW/an
RPOWER BESS - TWO SRL
- Proiect: Construire capacitate de generare şi stocare a energiei electrice, inclusiv instalaţii de producere şi stocare, drumuri de acces, reţele interioare, staţie de transformare şi racorduri.
- Valoarea ajutorului de stat: 74.559.845 lei (14.986.000 euro)
- Capacitate instalată: 245 MWh
TEIUŞ SOLAR S.R.L.
- Proiect: Construire instalaţie de stocare a energiei electrice în baterii (BESS), cu instalaţii conexe, clădiri, amenajare teren şi drumuri de acces.
- Valoarea ajutorului de stat: 37.824.220 lei (7.602.400 euro)
- Capacitate instalată: 116,96 MWh
”Ministerul Energiei îşi reconfirmă angajamentul faţă de investiţiile în energie şi îndeplineşte astfel un obiectiv important pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie a energiei regenerabile în România”, precizează ministerul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.