Ministrul Economiei, Virgil Popescu, afirmă că producătorii din industria auto din România au format un grup care lucrează pentru implementarea unui proiect privind producţia în România de ventilatoare mecanice necesare sistemului sanitar românesc, dar şi că zeci de companii locale se arată interesate de producţia de materiale strategice necesare prevenirii, combaterii şi tratării Covid-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Avem liste cred că de 50, 70, 80 de companii, sună, discută cu responsabili cu acest subiect. (...) Astăzi (sâmbătă - n.r.) am o întâlnire cu un posibil investitor care vine de la Cluj pentru a putea încerca o posibilă producţie de ventilatoare mecanice în România. (...) Orice producător care doreşte să facă acest lucru îl sprijinim prin finanţare, prin linii de credit cu dobândă zero, prin garanţii ale statului român, tocmai pentru a porni această producţie de materiale esenţiale”, a afirmat ministrul Economiei, într-o intervenţie telefonică, sâmbătă după amiază, la Digi 24. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a precizat că şi producătorii din industria auto lucrează la un prototip pentru a încerca să producă ventilatoare, iar compania Romarm lucrează pentru a demara producţia de măşti în România, în vederea creării unei rezerve strategice. 
 
"Toate companiile din industria auto s-au reunit într-un grup de lucru şi doresc sprijinirea economiei româneşti, doresc producerea în ţară a acelor ventilatoare mecanice, dar toate, pe bună dreptate, ne cer un proiect, încercăm să facem acest lucru”, a afirmat ministrul Economiei.
 
Acesta a precizat că îi încurajează pe români să cumpere din pieţe şi să sprijine, astfel, producătorii români. 
 
Popescu a mai spus că un producător local va ajunge să producă 500.000 de măşti pe zi, începând din 15 aprilie. 
 
Ministrul Economiei s-a arătat încrezător că angajatorii români "nu vor abuza" de prevederile privind şomajul tehnic şi de aceea s-a renunţat la procedurile birocratice necesare implementării deciziilor de trimitere a angajaţilor în şomaj tehnic.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.