Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, nu avansează un termen la care activităţile din domeniul HoReCa vor putea fi reluate, el susţinând că decizia aparţine epidemiologilor. ”În momentul în care sănătatea românilor nu este pusă în pericol, deschidem tot, eu îmi doresc lucrul ăsta cât mai curând”, afirmă Năsui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Eu îmi doresc cât  mai repede, pentru sănătatea economiei noastre. Dar trebuie să ascultăm de epidemiologi. Epidemiologii trebuie să ne spună. (...) În momentul în care sănătatea românilor nu este pusă în pericol, deschidem tot. Eu îmi doresc lucrul ăsta cât mai curând. Sănătatea trebuie să fie pe primul loc”, a afirmat Claudiu Năsui, joi seară, la Antena 3, întrebat fiind când se vor deschide restaurnatele.  
 
Ministrul a precizat că acelaşi lucru este valabil şi pentru agenţiile Loto. 
 
”Loto nu va avea un regim special. În momentul în care deschidem pentru unii, vom deschide şi pentru ceilalţi”, a declarat ministrul.
 
Întrebat dacă industria organizatoare de evenimente va fi inclusă sau nu în schema de ajutor pentru industria ospitalităţii, prin care operatorii pot primi 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri din anul 2019 şi cea din 2020, Năsui a afirmat: ”Vom mai face întâlniri cu mediul de afaceri şi vedem cum să o îmbunătăţim, adăugând alte coduri CAEN. Am primit  multe sugestii în acest sens. (...) Dacă facem modificări, facem mai multe şi mai reparăm ce mai este de reparat la ea şi vom avea consultări la minister pentru a îmbunătăţi”. 
 
Năsui a precizat că se aşteaptă noul buget şi că se caută soluţii ”pentru a debloca situaţia”.
 
Ministrul Economiei a precizat că Ministerul Economiei va avea o direcţie care se va ocupa de promovarea în domeniul turistic.
 
În ceea ce priveşte un viitor brad de ţară, ministrul a arătat că nu există în Programul de guvernare o decizie în acest sens, el subliniind că ”frunza a fost foarte scumpă”.
 
Năsui a adăugat că prioritatea ministerului ”în acest moment” o reprezintă schemele de ajutor de stat. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.