Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunţat marţi un buget de 500 milioane euro pentru un proiect de microelectronică, care este prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prin care vor fi dezvoltate trei centre de producţie şi centre de dezvoltare digitală şi inovare în jurul universităţilor din România. Alte două proiecte vor avea alocate fiecare câte două milioane euro anual: Planul Naţional Geologic şi Strategia de Dezvoltare a Competitivităţii.
"Un prim program pe care aş vrea să vi-l prezint se referă la microelectronică. România are o tradiţie în domeniul microelectronicii, dar în ultima perioadă am devenit integratori: cumpărăm produse pe care le integrăm şi după aceea le exportăm. Ne dorim să dezvoltăm un ecosistem care să includă companii mari, IMM-uri, să includă centrele de dezvoltare naţională şi universităţi, astfel încât să putem să asigurăm produsele necesare pentru industria auto, dar şi alte sectoare ale economiei naţionale. Acest ecosistem are la bază un program de finanţare prin PNRR şi, de asemenea, se încadrează în documentul strategic în care România a fost inclusă. România face parte din acest grup al ţărilor care doreşte să dezvolte un astfel de ecosistem, sunt alte 19 ţări. Dar avem în acest moment companii care îşi doresc să dezvolte centre de producţie şi de inovare în România", a declarat marţi ministrul Economiei, Florin Spătaru, într-o conferinţă de presă.
Prin bugetul prevăzut în PNRR, 500 milioane euro, vrem să dezvoltăm trei centre de producţie şi centre de dezvoltare digitală şi inovare în jurul universităţilor din România, a adăugat oficialul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un alt proiect se referă la Strategia de Dezvoltare a Competitivităţii, vorbind de industria prelucrătoare, unde se doreşte creearea de poli de colectare şi de procesare a produselor,astfel încât să producem şi să consumăm produse româneşti.
Un alt treilea proiect este Planul Naţional Geologic. Programul Geologic Naţional a fost reglementat prin lege în 2018, dar nu au fost adoptate încă normele de aplicare.
"Vrem în 2022 să aprobăm aceste norme de aplicare şi să trecem la treabă. Vrem să identificăm materiile prime care pot fi folosite în industria prelucrătoare şi, de asemenea, să dezvoltăm clustere de producţie, astfel încât să scăpăm de acel element pe care îl vedem mai peste tot: România este exportator de materii prime. România pate fi producător şi trebuie să fie producător de produse necesare atât economiei româneşti, cât şi economiei Europene şi să îşi folosească aceste resurse", a mai spus ministrul.
Prin aceste trei proiecte care se vor implementa în 2022 se doreşte punerea unei baze pentru dezvoltarea şi reindustrializarea economiei naţionale.
"Cu cât cheltuim mai repede... banii sunt disponibili. Iar pentru celelalte două proiecte, cel pe Strategia de Competitivitate avem un buget prevăzut de 2 milioane euro pe an deocamdată şi pentru Programul Geologic Naţional avem un buget de 2 milioane de euro, de asemenea", a precizat ministrul.
Întrebat de expoturi, Florin Spătaru a spus că peste 20 miliarde euro sunt exporturi în sectorul electronic.
"Este o componentă importantă, de aceea acest proiect care vizează microelectronica e foarte important pentru noi, mai ales că în domeniul microelectronicii cumpărăm aceste componente, le integrăm şi după aceea le exportăm. Producând, vom putea să îmbunăăţim balanţa comercială a României", a adăugat el.
El a subliniat că nu a avut timpul necesar pentru discuţii cu industria auto, dar va avea loc o întâlnire cu industria auto, pentru a vedea care sunt cerinţele sale şi care sunt modalităţile prin care Ministerul Economiei poate sprijini acest sector.
Întrebat ce doreşte să facă cu haldele de steril, oficialul a răspuns că vrea să evalueze "prin acest plan geologic care sunt materiile prime din aceste halde şi să vedem cum putem să le valorificăm".
"De asemenea, dezvoltarea unui lanţ de producţie astfel încât România să nu mai devină exportator de materii prime", a adăugat el.
Urmăreşte LIVE pe www.news.ro/live si pe Facebook News.ro videoconferinţa ”FOCUS PE HR. HR în vreme de COVID, joi, începând cu ora 10.00.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.