Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, joi seară, că termenul de depunere a cererilor unice de plată a fost prelungit până la 15 iunie. Totodată, el a spus că, din 15 mai, prin APIA, se eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată, pentru acei fermieri care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Guvernul a adoptat în această seară o ordonanţă de urgenţă prin care se prelungeşte termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie 2020. Asta pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de restricţiile de circulaţie şi de respectarea normelor de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID", a declarat Adrian Oros, după şedinţa Executivului.

El a menţionat că au fost simplificate procedurile de depunere a cererilor, care se desfăşoară online, iar adeverinţele de la primării se obţin direct de centrele APIA.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"O altă măsură este aceea că din 15 mai, prin APIA, eliberăm adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată pentru acei fermieri care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente. Am negociat prin APIA cu instituţiile bancare acest lucru, iar fermierii pot să obţină o valoare a creditului de până la 85 % din valoarea subvenţiilor pe care noi le acordăm anul acesta, dobânda fiind ROBOR plus maxim 2%", a adăugat Oros.

El a spus că persoanele interesate pot găsi convenţiile cu băncile pe site-ul APIA.

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a precizat că de măsura privind prelungirea termenului pentru depunerea cererilor de plată la hectar pot beneficia peste 850.000 de beneficiari, pentru o suprafaţă de peste 9 milioane de hectare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.