Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, şi-a depus demisia în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al PSD din data de 14 iunie, a anunţat joi Ministerul Finanţelor, precizând că acesta îşi va exercita mandatul până la apariţia deciziei de eliberare în funcţie în Monitorul Oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ştefan va continua să-şi exercite mandatul până la publicarea deciziei de eliberare din funcţie în Monitorul Oficial, potrivit instituţiei.

”În acest moment, este important ca toate instituţiile statului să-şi desfăşoare activitatea normal, iar responsabilitatea ministerului pe care îl conduc este să asigure finanţarea funcţionării sistemului public. Este un semnal de continuitate şi de stabilitate pe care vreau să îl transmit atât mediului de afaceri, cât şi instituţiilor internaţionale. Democraţia din România este destul de matură pentru ca o criză politică să nu afecteze economia ţării”, a afirmat Ştefan, în cadrul comunicatului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Toţi miniştrii Guvernului Grindeanu şi-au depus şi înregistrat demisiile, joi dimineaţă, la Secretariatul General al Guvernului (SGG), după ce PSD i-a retras sprijinul premierului Sorin Grindeanu.

Premierul a anunţat, miercuri seară, că nu îşi dă demisia şi că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să demisioneze. El a mai spus că va demisiona doar dacă preşedintele Klaus Iohannis va da garanţii că va numi un premier de la PSD.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.