Ministerul Finanţelor a elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor strategice pentru noi activităţi economice în valoare de cel puţin 500 milioane lei. Bugetul estimat se ridică la 750 de milioane de euro şi se are în vedere demararea unei unităţi noi sau diversificarea unei unităţi, în sectoarele economice care implică realizarea de produse cu valoare adăugată mare, cum sunt: fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de aeronave şi nave spaţiale, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Obiectivul schemei de ajutor de stat este dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii iniţiale pentru noi activităţi economice ale căror costuri eligibile sunt în valoare de cel puţin 500 milioane lei, fiind elaborată în acord cu Orientările comunitare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014 – 2020. Comparativ cu celelalte scheme de ajutor de stat administrate în prezent de Ministerul Finanţelor sau de alte autorităţi din România, noua schemă de ajutor de stat vizează atragerea de investiţii în sectoarele economice considerate strategice datorită nivelului considerabil al investiţiilor implicate”, a transmis, marţi seară, Ministerul Finanţelor.

Ministrul Alexandru Nazare a lansat o invitaţie la dialog.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Lansez o invitaţie deschisă la consultare publică către toţi partenerii de dialog care doresc să contribuie la operaţionalizarea acestei noi scheme de ajutor de stat menită să atragă investiţii strategice în noi tehnologii şi inovare, cu cheltuieli eligibile de cel puţin 100 de milioane de euro. Pentru o dezvoltare economică durabilă, România are nevoie de know-how specializat şi de investiţii greenfield în facilităţi de producţie din domenii strategice, precum produse electronice, aparate medicale, aeronave, care generează valoare adaugată mare şi asigură o creştere a competitivităţii ţării noastre pe pieţele internaţionale", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.

În cadrul acestei scheme, pot fi finanţate cu ajutor de stat investiţiile iniţiale cu cheltuieli eligibile în valoare de cel puţin 500 milioane lei (aproximativ 100 mil. euro) constând în demararea unei unităţi noi sau diversificarea unei unităţi, în sectoarele economice care implică realizarea de produse cu valoare adăugată mare, cum sunt: fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea de aeronave şi nave spaţiale, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, aparate şi instrumente medicale şi stomatologice etc.

”Implementarea schemei de ajutor de stat va ajuta la depăşirea efectelor crizei economice produse de pandemia de Covid-19 prin creşterea competitivităţii şi realizarea unor transferuri de tehnologie de ultimă oră şi know-how în economia românească. Acestea vor contribui atât la creşterea capacităţii productive, cât şi la creşterea nivelului exporturilor la nivelul întregii economii, prin atragerea marilor companii cu o prezenţă globală în sectoarele economice strategice, care activează deja în Uniunea Europeană, dar şi pe cele din afara acesteia şi care, prin investiţiile efectuate în economia românească, doresc să activeze în interiorul Uniunii Europene”, a mai transmis Ministerul Finanţelor.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de sume nerambursabile pentru finanţarea  costurilor cu active corporale şi necorporale, precum şi a costurilor privind construcţiile, aferente investiţiei iniţiale, în limita intensităţii maxim admisibile, în prezent stabilită prin H.G. nr. 517/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Schema de ajutor de stat va fi implementată de Ministerul Finanţelor şi va beneficia de un buget total de 3.750 milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 750 milioane de euro. Bugetul mediu anual al schemei este de 750 milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 150 milioane de euro. Acordurile de finanţare vor fi emise în perioada 2021-2025, iar plata ajutorului de stat se va realiza în intervalul 2022-2030.

Potrivit MInisterului, Comisia Europeană va fi notificată cu privire la fiecare proiect de investiţii cu cheltuieli eligibile peste valoarea de 50 milioane de euro, iar acordurile pentru finanţare vor fi emise numai după obţinerea Deciziei de autorizare.

Proiectul de act normativ, însoţit de Nota de fundamentare, a fost publicat pentru consultare publică pe site-ul ministerului

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.