România are nevoie în acest an de 54-55 miliarde lei pentru a-şi refinanţa vechile datorii şi încă 24 miliarde lei pentru a acoperit deficitul bugetar estimat pentru 2017, suma totală reprezentând 8,4% din Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru acest an, a declarat joi secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Enache Jiru, în cadrul conferinţei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), organizată de ELEC România şi Finmedia, cu sprijinul Guvernului României şi a Băncii Naţionale a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 2016, România a înregistrat un avans al PIB-ului de 4,8%, până la 761,5 miliarde lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Guvernul estimează un avans de 5,2% al PIB-ului în acest an, ceea ce înseamnă că PIB ar putea depăşi valoarea de 800 miliarde de lei.

Jiru a subliniat că, atât timp cât nevoia de finanţare rămâne sub nivelul de 10% din PIB, aceasta este sustenabilă pe termen lung.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Circa 54-55 miliarde lei vin la scandenţă în acest an, reprezentând refinanţarea datoriei publice. Se adaugă deficitul de circa 24 miliarde lei, totalul ajunge la 8,4% din PIB. Când nevoia de finanţare este sub 10%, se considera că e sustenabilă. Peste doi ani, ar putea coborî sub 8%”, a afirmat Jiru.

Secretarul de stat consideră că, la nivel european, politicile privind dobânzile de referinţă se vor schimba în viitor, pe măsură ce inflaţia va creşte, context în care România trebuie să ia măsuri pentru a reduce riscul de ţară pentru a evita o creştere a costului de finanţare.

”Acum ne aflăm într-un mediu bun de dobânzi, aflate la minime istorice, datorită ratingului de ţară şi a unui mediu global favorabil. Pieţele întotdeauna vor manifesta volatilităţi, de aceea avem un buffer pentru a face faţă, timp de 4-5 luni, unor dobânzi crescute temporar din cauza turbulenţelor”, a afirmat Jiru.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru luna mai să împrumute de pe piaţa internă 3,7 miliarde lei, din care 1 miliard de lei prin certificate de trezorerie, iar 2,7 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga 405 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.