Milioane de oameni au plecat din New York City în timpul pandemiei, în timp ce alte milioane, cu venituri mai mici, le-au luat locul, rezultând pierderea unor venituri în metropolă de 34 de miliarde de dolari, potrivit unui studiu publicat marţi, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aproximativ 3,57 de persoane au plecat din New York City în perioada 1 ianuarie-7 decembrie, iar 3,5 milioane de persoane, cu venituri mai mici, au venit în regiunea metropolitană.

Astfel, un număr net de 70.000 de persoane au plecat din regiunea metropolitană, arată studiul realizat de compania de analiză Unacast. Studiul a fost realizat pe datele anonimizate referitoare la locaţia de pe telefoanele mobile.

”Exodul nu este atât de mare pe cât s-a discutat. Poate că impactul mai mare este modul în care se schimbă populaţia şi modul în care se schimbă datele demografice”, a declarat Thomas Walle, director executiv şi cofondator al Unacast.

În Tribeca, un cartier bogat din centrul Manhattanului, locuitorii care au plecat anul acesta aveau venituri medii de aproximativ 140.000 de dolari, a spus Walle.

În schimb, persoanele care s-au mutat în cartier au câştiguri medii de 82.000 de dolari, a spus el.

Impactul dublu asupra populaţiei şi veniturilor din oraş poate avea consecinţe durabile pentru New York, care se recuperează din criza economică cauzată de pandemie, a spus Walle.

”Marea întrebare este: Cum se adaptează în special sectorul imobiliar şi comerţul cu amănuntul? ”, a spus acesta.

Pe termen lung, evoluţia demografică ar putea duce la înlocuirea magazinelor high-end cu branduri mai accesibile, au menţionat cercetătorii.

În acelaşi timp, dezvoltatorii imobiliari ar putea avea nevoie să ofere mai multe opţiuni de locuinţe la preţuri mai mici, a spus Walle.

Un raport separat publicat la începutul acestui an de StreetEasy a constatat că numărul locuinţelor disponibile a crescut, iar chiriile au scăzut în cartierele de lux, inclusiv în districtul financiar din centrul oraşului, între lunile februarie şi iulie. În schimb, chiriile au continuat să crească în cartierele mai accesibile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.