Cercetătorii au descoperit mai multe mii de conturi false pe LinkedIn, care sunt folosite în alte scopuri decât dezinformarea, cum se întâmplă pe celelalte reţele sociale.
Şi instrumentele oferite de LinkedIn, la fel ca în cazul Facebook, Twitter şi al altor reţele sociale, sunt folosite abuzit, cel puţin până ca platformele în cauză să ia măsuri.
Mii de profiluri false există pe reţeaua profesională deţinută de Microsoft, care se pare că află şi ea tot acum de existenţa acestora. Sau, dacă ştia şi până acum, a decis să nu ia măsuri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Profilurile false folosesc imagini de profil generate pe calculator - acesta a fost indiciul care a atras atenţia cercetătorilor şi care, până la urmă, le-a dat de gol.
De regulă, profilurile false sunt folosite pe reţelele sociale pentru a răspândi informaţii false şi a manipula utilizatorii. Pe LinkedIn, însă, interesele sunt adaptate profilului reţelei sociale.
Aceste profiluri sunt folosite pentru a „păcăli” limita de mesaje impusă conturilor gratuite. În spatele lor se află oamenii unor departamente de vânzări, iar dacă utilizatorul răspunde unui astfel de mesaj, este „preluat” de un vânzător.
Investigaţia a arătat că, în multe cazuri, erau promovate produse şi servicii ale unor mari companii, care şi-au externalizat vânzările, dar care nu au autorizat astfel de strategii.
Anul trecut, LinkedIn spunea că a eliminat peste 15 milioane de conturi false doar în primele şase luni ale anului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.