Michael Holm, managing director Diageo Eastern Europe, lider pe piaţa băuturilor alcoolice, afirmă. referindu-se la datele celui mai recent sondaj realizat de companie în România, Cehia şi Ungaria, că, spre deosebire de celelalte ţări, românii tind să aprecieze lucrurile simple, considerând că trebuie sărbătorite şi micile realizări cotidiene. Diageo estimează o creştere organică a vânzărilor nete de cel puţin 16% în prima parte a exerciţiului fiscal 2022, care se încheie la 30 iunie, şi anticipează şi o creştere organică accelerată a vânzărilor între 5% şi 7% în perioada fiscală 2023-2025. Pornind de la faptul că, în 2020, în România, consumul de alcool pe cap de locuitor a fost de 101,6 l, în scădere de la 106,9, în principal din cauza prăbuşirii HoReCa, Holm remarcă o tranziţie către mărcile premium, cumpărătorii alegând să consume băuturi în cantităţi mai mici, dar de o calitate superioară, Whisky-ul şi vodca sunt printre cele mai populare produse, însă ginul este segmentul cu cea mai solidă creştere.
Prezentăm integral interviul acordat de Michael Holm:
Recent, aţi lansat sondajul Diageo Celebration Index. Principalele sale concluzii arată că românii au sărbătorit, în pofida pandemiei. Ne puteţi da mai multe detalii despre concluziile acestui studiu?
Michael Holm: Diageo Celebration Index este un sondaj reprezentativ realizat în Cehia, Ungaria şi România. În toate cele trei ţări, principalele concluzii au fost în mare parte similare, şi anume că sărbătorirea rămâne parte integrantă a vieţii oamenilor, în pofida contextului dificil creat în principal de Covid-19.
Conform sondajului, mai bine de jumătate dintre români (54%) sărbătoresc de câteva ori pe an, marcând ocazii tipice precum zile de naştere şi aniversări, dar şi perioada marilor sărbători. Românii, spre deosebire de respondenţii din celelalte ţări, tind să aprecieze lucrurile simple. De fapt, un sfert dintre ei cred că micile realizări cotidiene, cum ar fi o zi plină de experienţe pozitive, sunt un motiv suficient de bun pentru a sărbători. Comparativ, numai 13 % dintre maghiari cred că bucuriile simple ale vieţii ar trebui sărbătorite, în timp ce doar puţin mai mult de unul din 10 cehi (11%) spun că micile evenimente merită sărbătorite. Aici ni se dezvăluie partea pozitivă a românilor şi capacitatea lor de a se bucura, chiar şi în vremuri grele, de lucrurile mărunte ce le pot oferi doza de energie necesară pentru a merge mai departe. Salutăm această atitudine pozitivă, un excelent indicator al voinţei consumatorilor de a merge înainte şi de a se adapta noilor realităţi.
Privind retrospectiv la cei doi ani de pandemie, dacă ar fi să identificaţi o parte bună legat de activitatea companiei - care ar fi acest motiv de sărbătoare, în cazul Diageo?
Michael Holm: În mod clar, ultimii doi ani au fost dificili pentru noi toţi şi putem spune că pandemia a avut un impact dramatic asupra vieţilor tuturor. Cu toate acestea, din perspectiva afacerii, avem motive să sărbătorim şi să fim optimişti.
În ceea ce priveşte activitatea întregii companii, Diageo estimează o creştere organică a vânzărilor nete de cel puţin 16% în prima parte a exerciţiului fiscal 2022 care se încheie la 30 iunie şi o creştere organică a profitului din exploatare mai mare decât cea a vânzărilor. Compania anticipează şi o creştere organică accelerată a vânzărilor între 5% şi 7% în perioada fiscală 2023-2025, comparativ cu creşterea de 4% - 6% din perioada 2017-2019.
Cum a afectat pandemia de Covid-19 obiceiurile de consum de alcool ale românilor?
Michael Holm: În anul 2020, în România, consumul de alcool pe cap de locuitor a fost de 101,6 l, în scădere de la 106,9 l. Prin urmare, am asistat la o scădere a cărei cauză a fost legată de prăbuşirea HoReCa în timpul perioadei de carantină. Această tendinţă descendentă nu a putut fi compensată de creşterea înregistrată în sectorul consumului la domiciliu.
Pe măsură ce restricţiile au fost ridicate, oamenii şi-au reluat în mare parte vechile obiceiuri pe parcursul verii. Totuşi, valul 4 al pandemiei şi noile restricţii par să fi încetinit redresarea segmentului HoReCa de anul acesta. Suntem încrezători că sectorul HoReCa îşi va reveni şi va rămâne un canal-cheie pentru băuturile spirtoase, chiar dacă va avea nevoie de puţin mai mult timp pentru a reveni la valorile pre-pandemice.
Au avut loc câteva schimbări semnificative. Primul lucru pe care l-am observat a fost orientarea mai evidentă a clienţilor spre cumpărăturile online. Credem că această tendinţă va continua chiar şi după încheierea pandemiei, prin urmare intenţionăm să intensificăm procesul de digitalizare.
De asemenea, am remarcat schimbări şi la nivelul tendinţelor de consum în ultimii ani în România şi, la o scară mai largă, în regiune. Acestea nu au legătură directă cu pandemia de Covid, ci mai degrabă cu creşterea PIB-ului. Astfel, asistăm la o tranziţie către mărcile premium, cumpărătorii alegând să consume băuturi în cantităţi mai mici, dar de o calitate superioară. Acest sector se bucură şi de multe inovaţii şi investiţii în Europa de Est. În România, observăm un real potenţial de creştere.
Care este cel mai popular produs din portofoliul Diageo în România?
Michael Holm: Whisky-ul este cea mai mare categorie din cadrul băuturilor spirtoase de import, iar vodca este cea mai mare din totalul băuturilor spirtoase (inclusiv cele locale). În ceea ce priveşte segmentele, ginul este segmentul cu cea solidă creştere şi ne aşteptăm ca tendinţa să continue pe măsură ce evenimentele organizate la primele ore ale serii devin mai populare, însă putem vedea şi o creştere la fel de puternică în categoriile whisky şi rom.
Piaţa ne oferă multe oportunităţi pe care le vom valorifica în viitor împreună cu PPD, partenerul nostru pentru distribuţie.
Recent, aţi inaugurat un depozit în Timişoara. Cum merge până acum? Aţi livrat deja primele comenzi?
Michael Holm: În septembrie, Diageo a inaugurat un nou depozit lângă Timişoara, în Dudeştii Noi. Depozitul este conceput pentru a deservi 12 pieţe (Bosnia Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Moldova, Cehia, România, Slovacia), ceea ce înseamnă că este unul dintre cele mai mari depozite Diageo din Uniunea Europeană şi cel mai mare din regiune. Am ales să îl amplasăm în Timişoara tocmai datorită importanţei strategice a României. Bineînţeles, reflectă şi poziţia strategică a acestei locaţii. Odată cu deschiderea depozitului, timpul de livrare a comenzilor a scăzut considerabil. Iniţial, am estimat o reducere cu 93% a timpului de livrare, de la 28 de zile la doar două zile. Anual, aproximativ 12,6 milioane de litri şi peste 20 de milioane de sticle cu produse Diageo vor fi trimise către şi de la noul depozit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.