Reţeaua de servicii medicale private din România MedLife anunţă semnarea achiziţiei pachetului de 80% din Grupul Euromedica Baia Mare (Euromedic Hospital şi Euromedic Administrator).
”MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, continuă consolidarea în zona Ardealului şi anunţă semnarea achiziţiei pachetului de 80% din Grupul Euromedica Baia Mare (Euromedic Hospital şi Euromedic Administrator)”, anunţă grupul.
Înfiinţat în 2003, grupul Euromedica Baia Mare deţine un spital de dimensiuni medii, cu servicii multidisciplinare, un ambulator, un laborator şi un departament de imagistică şi are o echipă de peste 40 de medici angajaţi şi colaboratori.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Spitalul este dotat cu 50 de paturi şi două săli de operaţie, în timp ce zona de ambulatoriu dispune de 14 specialităţi medicale şi un compartiment de imagistică.
Potrivit reprezentanţilor companiei, în 2023 unitatea a înregistrat o cifră de afaceri de 15 milioane de lei.
“Extinderea în Baia Mare a reprezentat un pas firesc în dezvoltarea şi consolidarea reţelei noastre la nivel naţional. Fiind deja prezenţi cu spitale în Braşov, Timişoara, Sibiu, Arad şi Cluj, şi cu clinici de mari dimensiuni în Oradea, Târgu Mureş, Sf. Gheorghe şi Deva, această achiziţie a venit să completeze acoperirea noastră în zona de nord-vest a ţării, pacienţii având acum posibilitatea să beneficieze de servicii complete de prevenţie în regim de ambulatoriu, cât şi de intervenţii chirurgicale în regim de spitalizare continuă. Astfel, reconfirmăm investitorilor şi acţionarilor noştri că ne-am respectat promisiunea de a deveni un sistem medical privat alternativ de diagnostic şi tratament cu o infrastructură medicală naţională, fiind singurul operator medical privat prezent cu spitale sau clinci de mari dimensiuni în toate oraşele cu peste 100.000 de locuitori”, a declarat Mihai Marcu, CEO şi Preşedinte MedLife Group.
Fondatorii grupului Euromedica au fost asistaţi pe parcursul derulării tranzacţiei de către Andrei Bichescu, LionLink Advisory şi de către Iuliana Dejescu, D&L Lawyers.
“Suntem mândri să ne alăturăm liderului de piaţă. Avem încredere că acest nou parteneriat cu MedLife ne va aduce know how-ul necesar în ceea ce priveşte îmbunătăţirea standardelor operaţionale şi medicale şi, în plus, ne va ajuta să accelerăm dezvoltarea business-ului la nivel de judeţ şi chiar regiune”, a afirmat dr. Mihaela Mociran, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice şi specialist endocrinologie, fondator Euromedica Baia Mare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.