Marea Britanie va amâna cu un an aplicare unor reguli noi care interzic ofertele de cumpărare multiplă pentru alimente şi băuturi bogate în grăsimi, sare sau zahăr, guvernul afirmând în weekend că are nevoie de mai mult timp având în vedere creşterea puternică a preţurilor, transmite Reuters.
Interdicţia privind ofertele, inclusiv ”cumpăraţi unul şi primiţi unul gratuit”, ”3 pentru 2” şi restricţiile privind reumplerea gratuită în cazul băuturilor răcoritoare, trebuiau să intre în vigoare în octombrie.
Amânarea prevederilor i-a înfuriat pe militanţii împotriva obezităţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Economiile din întreaga lume au fost afectate de preţurile mari ale energiei şi bunurilor la nivel global, provocate parţial de războiul din Ucraina, ceea ce a dus la creşterea costurilor pe lanţurile de aprovizionare, care afectează atât întreprinderile, cât şi consumatorii.
”Amânarea restricţiilor privind ofertele, cum ar fi cumpăraţi unul şi primiţi unul gratuit, ne va permite să înţelegem impactul acestora asupra consumatorilor în contextul unei situaţii economice globale fără precedent”, a declarat ministrul Sănătăţii Publice, Maggie Throup.
Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie a criticat amânarea.
”Acest lucru este incredibil de dezamăgitor şi lipsit de viziune, mai ales în contextul recentului raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care arată că doar în Statele Unite ale Americii nivelul de obezitate este mai ridicat decât în Europa”, a declarat profesorul Rachel Batterham, consilierul special al RCP pentru obezitate.
Guvernul a mai spus că noile reguli care interzic reclamele pentru aceste oferte la televizor înainte de ora 21:00 şi reclameole plătite online vor fi, de asemenea, amânate timp de un an, ceea ce înseamnă că nu vor intra în vigoare până în ianuarie 2024.
Acest lucru a fost pus pe seama unei întârzieri a procesului legislativ, precum şi pe ”o recunoaştere tot mai mare a faptului că industria are nevoie de mai mult timp pentru a se pregăti”.
Cu toate acestea, noile reguli care limitează amplasarea alimentelor e acest tip în magazine vor fi aplicate aşa cum era planificat, în octombrie. Asta va însemna că produsele mai puţin sănătoase nu vor mai putea fi promovate în cele mai vizibile locaţii, cum ar fi casele de marcat, intrările în magazine, capetele de culoar şi echivalentele lor online.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.