Ministerul Apărării arată, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv o solicitare a Damen de anulare a procedurii de atribuire în programul corvetelor, că pe rolul instanţelor sunt trei dosare în care această companie a formulat cereri în contradictoriu cu Guvernul sau MApN. ”Ministerul Apărării Naţionale va depune toate eforturile pentru finalizarea tuturor dosarelor aflate pe rolul instanţelor în conexiune cu acest program esenţial de înzestrare, astfel încât procedura de achiziţie să poată fi finalizată în cel mai scurt timp posibil”, subliniază ministerul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a precizat, marţi seară, privind procesul de achiziţie a corvetelor multifuncţionale pentru Forţele Navale Române, că decizia Curţii de Apel Bucureşti pronunţată luni, în dosarul nr. 21131/3/2019, reprezintă un pas major în clarificarea aspectelor legale referitoare la achiziţia corvetelor multifuncţionale.

”Înzestrarea Forţelor Navale Române cu nave moderne, care să contribuie la întărirea securităţii naţionale ca stat riveran la Marea Neagră, reprezintă o prioritate pentru Ministerul Apărării Naţionale. Precizăm că Ministerul Apărării Naţionale va depune toate eforturile pentru finalizarea tuturor dosarelor aflate pe rolul instanţelor în conexiune cu acest program esenţial de înzestrare, astfel încât procedura de achiziţie să poată fi finalizată în cel mai scurt timp posibil, în condiţiile legii, cu maximă transparenţă şi cu protejarea intereselor esenţiale de securitate ale României”, a transmis MApN.

Conform surse citate, în prezent pe rolul instanţelor de judecată sunt înregistrate în total trei dosare în care compania Damen Schelde Naval Shipbuilding (SNS) BV a formulat cereri în contradictoriu cu Guvernul României sau Ministerul Apărării Naţionale, astfel:

- Dosarul nr. 4113/2/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – contestaţie atribuire Decizia 1026/26/06/2019 emisă de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Acest dosar a fost suspendat până la soluţionarea definitivă a dosarului 21131/3/2019. MApN a formulat, în 14 iulie 2020, cerere de repunere pe rol;

- Dosarul nr. 6869/2/2019, înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, având ca obiect cererea formulată de Damen SNS BV pentru anulare act administrativ (adresa nr. A3/10084/28.10.2019). Prin Sentinţa nr. 558/08/07/2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea. Hotărârea instanţei nu este încă motivată;

- Dosarul nr. 47/2/2020, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, formulat de Damen SNS BV în contradictoriu cu Guvernul României, pentru anularea Hotărârii de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională”. În cauză, MApN a formulat cerere de intervenţie principală. Primul termen de judecată a fost fixat la 22 septembrie 2020.

După soluţionarea definitivă a dosarelor menţionate, Ministerul Apărării Naţionale va avea temeiul legal pentru finalizarea procedurii de achiziţie.

MAPN arată că programul de achiziţie se derulează în conformitate cu procedurile prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 48 din 2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului esenţial de înzestrare ”Corvetă multifuncţională”.

”Scopul acestui program de înzestrare este achiziţia a patru corvete multifuncţionale pentru Forţele Navale şi achiziţia de muniţii şi a suportului logistic iniţial aferent navelor (pentru primii doi ani de la livrarea fiecărei nave). Corvetele  vor fi capabile să execute misiuni în următoarele domenii de luptă: AAW (lupta împotriva ameninţărilor aeriene), ASuW (lupta împotriva navelor de suprafaţă), ASW (lupta împotriva ameninţărilor submarine), EW (război electronic), NGS (sprijin cu foc la litoral). Construcţia şi dotarea navelor se va realiza într-un şantier naval din România. În cadrul operaţiunilor compensatorii este inclus un program offset ce include modernizarea fregatelor T22R cu un sistem de luptă similar cu cel al corvetelor, program ce are ca scop investiţii în industria românească de apărare”, menţionează reprezentanţii ministerului.

În dosarul 21131/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, să respingă recursul făcut de Damen Schelde Naval Shipbuilding (SNS) BV, care solicita anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor. 

”Respinge, în rest, recursul, ca nefondat. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 alin. 5 din Legea nr. 101/2016, ca inadmisibilă. Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei de neconstituţionalitate. Definitivă, în rest”, se arată în decizia instanţei, postată pe site-ul Curţii de Apel Bucureşti.

Contractul, în valoare de peste 1 miliard de euro, a fost atribuit, în iulie 2019, asocierii Şantierul Naval Constanţa - Naval Group.

Ulterior, Damen a anunţat că a înaintat o plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), continuând un litigiu iniţiat anterior de italienii de la Fincantieri, şi - în paralel - a sesizat Curtea de Apel Bucureşti pentru ”multiple nereguli” care ar fi afectat rezultatul Programului de înzestrare „Corvetă multifuncţională”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.