MAMBricolaj, lanţ românesc de magazine de materiale şi accesorii pentru mobilă, listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a încheiat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 41,520 milioane de lei, în creştere cu 8,21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea medie a bonului pe client a fost de 355 de lei, cumulat în magazinele fizice şi online, în creştere cu 2,6% faţă de 2021 aceeaşi perioadă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”MAMBricolaj, lanţ românesc de magazine de materiale şi accesorii pentru mobilă, listat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a încheiat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 41,520 milioane de lei, în creştere cu 8,21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dezvoltarea reţelei de magazine existente, investiţiile în noi locaţii şi oportunităţile M&A rămân prioritare pentru companie, dar în corelare cu o abordare precaută, ţinând cont de condiţiile de piaţă în care compania activează”, anunţă compania.

Din cele trei unităţi pe care retailerul le deţine în Bucureşti, magazinul Morarilor este cel care a avut cea mai mare contribuţie la rezultatele obţinute, de 46,72% în cifra de afaceri realizată, înregistrând vânzări nete de 19,39 milioane lei. Magazinul Luică, al doilea magazin al reţelei a generat vânzări nete de 15,53 milioane lei, (37,3% în cifra de afaceri totală).  Magazinul Ghencea, deschis la finalul lunii martie 2021, a contribuit cu 4,24 milioane lei (10,2%) în cifra de afaceri realizată pe primele nouă luni ale anului în curs. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Divizia online a reţelei a generat vânzări de 2,34 milioane de lei, reprezentând 5,77% din total vânzări nete. Performanţele diviziei online sunt cu 56,6% mai mari comparativ cu vânzările generate în perioada similară din 2021.

EBITDA la nouă luni 2022 este în valoare absolută de 2,027 milioane lei şi reprezintă 4,88% din veniturile nete realizate în perioada la care ne raportăm faţă de EBITDA bugetat care era de 2,056 milioane lei, adică 4,6% din vânzările nete bugetate pentru trimestrul al treilea.

”Perioada dificilă actuală, în care criza energiei s-a suprapus peste cea a creşterii preţurilor, ne-a determinat să ne adaptăm din mers planurile pentru a veni atât în întâmpinarea clienţilor cât şi a angajaţilor MamBricolaj. După un prim semestru cu o creştere de peste 11% faţă de perioada similară din 2021, rezultatele trimestrului al treilea poartă amprenta contextului volatil pe care îl traversăm şi care prezintă incertitudini pentru perioada următoare. Chiar şi într-un astfel de climat, am reuşit să menţinem performanţele companiei la un nivel satisfăcător”, a declarat Cristian Găvan, fondator şi acţionar majoritar al reţelei MAMBricolaj.

Bugetul mediu al unui client în magazinele MAMBricolaj este de 355 lei.

În primele 9 luni ale anului, MAMBricolaj a realizat 232.764 de tranzacţii la nivel de reţea, cu 4,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. Numărul clienţilor a fost mai mare cu 5,4%, iar media bonului pe client a fost de 355 de lei, cumulat în magazinele fizice şi online, valoare de asemenea în creştere cu 2,6%.

Ca urmare a dificultăţii de a găsi personal specializat în Bucureşti şi pentru a susţine dezvoltarea reţelei şi deschiderea de noi unităţi în oraşele mari, MAMBricolaj a majorat semnificativ nivelul de salarizare a personalului angajat în magazine raportat de la S1 2022 la T3 2022 (investiţie în marjă, aproximativ 1% la nivel de EBITDA perioada) pentru a susţine atât nivelul de retenţie adecvat cât şi de a atrage oameni noi/ sau lucrători din Asia, necesari pentru a susţine dezvoltarea reţelei şi deschiderea de noi locaţii.

De asemenea, până în a doua jumătate a anului 2023, compania va implementa un plan de recompensare a persoanelor cheie din societate cu acţiuni ale societăţii, prin acordarea de opţiuni, „MAM – STOCK OPTIONS PLAN”, cu scopul recompensării fidelităţii acestora şi creşterea gradului de retenţie la nivel de reţea de magazine.

”Având în vedere situaţia internaţională dominată de războiul din Ucraina, dar şi inflaţia accelerată coroborată cu criza energetică şi creşterile de preţuri, credem că piaţa de construcţii, mai ales cea de construcţii noi, va fi afectată semnificativ până la sfârşitul acestui an, dar mai ales anul viitor. Estimăm că segmentul de piaţă pe care activăm noi, cel legat de amenajări interioare, accesorii mobilier, finisaje şi renovări, va fi impactat mai puţin şi ne vom putea menţine ritmul actual de creştere pentru trimestrul 4 şi întreg anul 2022. La momentul acestui raport, conducerea compania consideră că are un plan realist de consolidare a poziţiei de piaţă pentru 2022 şi care, în caz de necesitate, poate fi adaptat şi ajustat corespunzător cu resursele financiare şi operaţionale disponibile”, a mai spus Cristian Găvan, preşedintele Consiliului de Administraţie al MAMBricolaj.

Principalele obiective şi direcţii de acţiune pe termen mediu şi scurt (2022-2023) sunt creşterea componentei online ca pondere şi valoare absolută în cifra de afaceri a companiei, consolidarea financiară şi eficientizarea operaţională la nivelul reţelei de magazine, diversificarea gamei de produse şi servicii, creşterea productivităţii şi calităţii personalului din magazine şi continuarea planului de dezvoltare şi expansiune în funcţie de contextul actual de piaţă şi resursele disponibile.

Lanţul de magazine MAMBricolaj oferă una dintre cele mai largi game de produse de profil existente pe piaţă - aproximativ 11.000 de produse sunt disponibile la vânzare în acest moment. Cea mai mare pondere în vânzările MAMBricolaj o au Panourile (29,8% din total), urmate de Obiectele de fixare/Balamale (12,7%), precum şi de Servicii (11,9% din totalul vânzărilor).

SC MAMBricolaj SA este pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Capitalul social curent este de 846.500 lei, divizat în 8.465.000 acţiuni. La data de 30.09.2022 structura acţionariatului era următoarea: Cristian Găvan - 67,54% din capitalul social şi alţi acţionari - 32,46% (din care 2 persoane fizice cu pondere semnificativă sub 5% şi persoane juridice 0,5%).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.