Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a încheiat cel de-al 10-lea an la putere cu un discurs în care a menţionat mai mult despre alimente, fabricile de tractoare şi uniformele şcolare decât armele nucleare sau Statele Unite, potrivit rezumatelor presei de stat de sâmbătă, transmite Reuters.
Principalele obiective ale Coreei de Nord pentru 2022 vor fi pornirea dezvoltării economice şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor, în condiţiile în care se confruntă cu ”o luptă pe viaţă şi pe moarte”, a spus Kim într-un discurs de vineri, la sfârşitul celei de-a patra reuniuni plenare a celui de-al 8-lea Comitetului Central al Partidului Muncitorilor din Coreea (WPK), care a început luni.
Întâlnirile au coincis cu aniversarea a 10 ani de când Kim şi-a asumat efectiv conducerea ţării după moartea tatălui său în 2011.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Kim a folosit discursurile anterioare din preajma Anului Nou pentru a face anunţuri politice majore, inclusiv lansarea unor angajamente diplomatice semnificative cu Coreea de Sud şi Statele Unite.
Dar rezumatele discursului său publicate în presa de stat nord-coreeană nu au făcut nicio menţiune specifică a Statelor Unite şi doar o referire trecătoare la discuţii nespecificate despre relaţiile inter-coreene şi ”afacerile externe”.
Accentul intern al discursului a subliniat problemele economice cu care se confruntă Kim acasă, unde carantinele pentru pandemia de Covid-19 au lăsat Coreea de Nord mai izolată decât oricând, organizaţiile internaţionale de ajutor avertizând despre posibile lipsuri de alimente şi o criză umanitară.
”Sarcina principală cu care se confruntă partidul şi poporul nostru anul viitor este de a oferi o garanţie sigură pentru punerea în aplicare a planului cincinal şi de a aduce o schimbare remarcabilă în dezvoltarea statului şi în nivelul de trai al oamenilor”, a spus Kim.
Kim şi-a petrecut cea mai mare parte a discursului descriind în detaliu problemele interne, de la un plan ambiţios de dezvoltare rurală la dieta oamenilor, uniformele şcolare şi nevoia de a reprima ”practicile non-socialiste”.
Accentul mare pus pe dezvoltarea rurală este probabil o strategie populistă. În general, Kim ar putea fi conştient de faptul că dezvăluirea unor planuri sofisticate de dezvoltare militară în timp ce oamenii suferă de penurie de alimente şi de condiţii dure în afara Phenianului ar putea să nu fie o idee atât de bună în acest an”, a spus Chad O'Carroll, fondatorul NK News, un site web din Seul care urmăreşte Coreea de Nord.
Raportul presei de stat de sâmbătă a citat dezvoltarea ”unui sistem de arme ultramodern după altul” drept o realizare majoră a anului trecut şi a spus că Kim a cerut întărirea apărării naţionale pentru a face faţă unei situaţii internaţionale instabile.
O fabrică de tractoare despre care a discutat în discurs a fost probabil folosită pentru a construi vehicule de lansare pentru rachete, au spus analiştii străini şi se crede că Coreea de Nord şi-a extins arsenalul în ciuda blocajelor.
Ştirile despre discursului lui Kim nu au menţionat apelul Statelor Unite pentru discuţii de denuclearizare sau impulsul Coreei de Sud pentru o declaraţie de a pune capăt oficial războiului din Coreea din 1950-1953 ca o modalitate de a relua aceste negocieri.
Coreea de Nord a declarat anterior că este deschisă diplomaţiei, dar că deschiderile americane par goale, în timp ce ”actele ostile”, precum exerciţiile militare şi sancţiunile continuă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.