Industria textilă este responsabilă de 20 % din poluarea globală a apei şi 10 % din emisiile de gaze cu efect de seră de la nivel mondial, afirmă László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.
„Industria textilă este responsabilă de 20 % din poluarea apei şi de 10 % din emisiile de gaze cu efect de seră de la nivel mondial. Printr-o acţiune comună a antreprenorilor din domeniu şi prin implicarea autorităţilor publice acolo unde este nevoie, putem schimba aceste cifre. România are o tradiţie în industria textilă şi avem oportunitatea să rămânem un etalon în acest domeniu doar dacă ne vom adapta vremurilor şi vom aplica principiile sustenabilităţii şi ale economiei circulare. În tot acest demers însă, este esenţială şi implicarea cetăţenilor. Sunt convins că astfel de evenimente în care promovăm moda sustenabilă vor face oamenii să se gândească mai mult la impactul pe care îl au hainele şi materialele textile pe care le achiziţionează", a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.
Industria textilă este printre cei mai mari poluatori, folosind cantităţi imense de resurse naturale şi producând tone de deşeuri zilnic. Totodată, acest sector are potenţialul de a deveni un reper în materie de economie circulară, dacă adoptă principiile sustenabilităţii. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în parteneriat cu Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV) organizează miercuri, de la ora 14:00, conferinţa internaţională "Sustainable Fashion & Textiles''.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Subiectele atinse în cadrul evenimentului: Produse de modă sustenabile – trasabilitate, viitorul textilelor sustenabile, Influenţarea comportamentului consumatorilor; Factorii de diferenţiere – Creativitate şi/contra Minimalism; Rolul cercetării în domeniul textilelor şi responsabilitate asumată pentru dezvoltare durabilă; Cooperarea sectorului economic-academic-public; Nevoia unui hub virtual al exemplelor de bună practică – integrarea start-up-urilor; Conştientizarea în rândul copiilor – metode şi practici, Impactul industriei modei asupra mediului; Economie circulară, noi obiceiuri de consum; Experienţe şi posibilităţi de predare a subiectelor durabilităţii şi slow fashion pentru elevii şi studenţii din domeniu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.