Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de garanţie dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), semnat la Bucureşti la 4 ianuarie 2023, privind garantarea în procent de 100% a obligaţiilor aferente Acordului de împrumut (Proiect privind consolidarea instituţională şi rezistenţa plasei de siguranţă financiară) dintre Fondul de garantare a depozitelor bancare şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 406.000.000 euro.
„Se ratifică Acordul de garanţie dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 4 ianuarie 2023, denumit în continuare Acord de garanţie, aferent Acordului de împrumut (Proiect privind consolidarea instituţională şi rezistenţa plasei de siguranţă financiară), denumit în continuare Acord de împrumut, dintre Fondul de garantare a depozitelor bancare, denumit în continuare Împrumutat, şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 406.000.000 EUR”, prevede actul normativ.
Aplicarea prevederilor Acordului de împrumut şi tragerea sumelor împrumutului este realizată de către Împrumutat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ministerul Finanţelor încheie cu Împrumutatul, o convenţie de garantare prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor în aplicarea prevederilor Acordului de garanţie, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, mai arată sursa citată.
„Sumele necesare rambursării împrumutului, achitării dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului cu caracter preventiv se asigură din resursele financiare proprii ale Împrumutatului”, conform actului normativ.
Obligaţia de garantare în proporţie de 100% a obligaţiilor ce revin Împrumutatului, asumată prin intermediul Acordului de garanţie, revine Ministerului Finanţelor, în ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de plată privind serviciul datoriei asumate de Împrumutat faţă de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a serviciului datoriei, respectiv: rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului cu caracter preventiv.
„Recuperarea tuturor sumelor plătite la scadenţe de Ministerul Finanţelor, în calitate de garant, în contul Fondului de garantare a depozitelor bancare, a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestor categorii de debite se efectuează de către organele fiscale competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform procedurii reglementate de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător”, mai indică sursa menţionată.
Este autorizat Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor, să introducă, de comun acord cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, amendamente la conţinutul Acordului de garanţie, în raport cu condiţiile concrete de derulare a acestuia şi a Acordului de împrumut, care nu sunt de natură să majoreze obligaţiile financiare asumate faţă de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare sau să determine noi condiţionări economice faţă de cele convenite iniţial între părţi.
Sursa amintită mai precizează că amendamentele la Acordul de garanţie convenite cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.